10 C
București
miercuri, 2 octombrie 2024
AcasăSpecialFarul începe să-şi revină

Farul începe să-şi revină

Copleşiţi de probleme administrative de tot felul, „marinarii” nu cedează pe teren, acolo unde nu au mai pierdut de patru partide.

Puţine cluburi, nu numai din România, ar putea rezista unei crize asemănătoare celei de la Farul Constanţa. Echipa de pe litoral nu are căldură, apă caldă, iar antrenamentele se desfăşoară cu gândul la o îmbolnăvire cruntă la final, din cauza celor doar 8 grade din vestiar. Cu toate acestea, Ioan Sdrobiş a reuşit să le implementeze jucătorilor o mentalitate aproape incredibilă. În momentul în care intră pe teren, jucătorii constănţeni uită de toate problemele şi se concentrează numai la joc. Aşa a ajuns Farul să fie neînvinsă de patru partide şi, dacă arbitrajele ar fi fost mai favorabile, punctele acumulate în aceste jocuri ar fi fost cu mult mai multe.  Ultima ispravă a echipei de pe litoral s-a consemnat în etapa cu numărul şapte.

Chiar dacă întâlnea una dintre cele mai slabe echipe ale campionatului, CF Brăila, Farul era echipa de bătut, iar înaintea meciului Sdrobiş spunea că „şi un rezultat de egalitate ar fi minunat”. Avea să fie însă o victorie care menţine echipa de pe litoral pe linia de plutire. Au fost trei puncte aduse de reuşita lui Câmpeanu din minutul 40, de altfel unicul gol al partidei. Cele trei puncte s-au alăturat zestrei de şase acumulată în primele jocuri, iar Farul mai urcă un loc în clasament (pe 10) şi a ajuns la egalitate cu formaţii a căror situaţie financiară şi materială este mai mult decât bună. Echipa de pe litoral revine la forma de altădată, graţie eforturilor lui Ioan Sdrobiş. Acestea ar trebui însă susţinute şi de cei din anturajul clubului şi chiar de fani. Preşedintele clubului, Relu Damian, spunea înaintea meciului de la Brăila că primii care pot salva clubul sunt fanii care vin la meci şi dau banii pe bilet. Victoria obţinută de constănţeni sâmbătă poate avea consecinţe pozitive la următorul meci de pe teren propriu, programat în compania celor de la Dinamo II. 

Înfrângere usturătoare pentru Viitorul

Chiar dacă stă bine la toate capitolele, Viitorul Constanţa nu are noroc de rezultate pe teren. Formaţia patronată de Gheorghe Hagi şi antrenată de Cătălin Anghel nu are parte de rezultate pozitive. După un început furtunos, Viitorul Constanţa a înşiruit mai multe rezultate negative care au dus echipa la mijlocul clasamentului. Ultimul dintre aceste rezultate s-a consemnat sâmbătă. Viitorul a pierdut cu un categoric 0-4 şi a ajuns la al cincilea joc fără victorie în actualul sezon.

9 puncte are Farul după şapte etape şi ocupă locul 10 în ierarhia Ligii a II-a.

Cele mai citite

Rusia dă vina pe SUA pentru situaţia explozivă din Orientul Mijlociu

Rusia a afirmat marţi că situaţia explozivă din Orientul Mijlociu demonstrează "eşecul total" al politicii americane în regiune şi "neputinţa" Washingtonului de a preveni...

Marcel Ciolacu condamnă atacurile Iranului asupra Israelului

Premierul Marcel Ciolacu condamnă ferm atacurile lansate de Iran asupra Israelului şi îşi exprimă solidaritatea deplină cu Israelul susţinând dreptul acestui stat a se...

Klaus Iohannis a adăugat trei miniterenuri de golf vilei de protocol de la Neptun

Grădina vilei de protocol de la Neptun, folosită de președintele Klaus Iohannis, a fost dotată cu trei miniterenuri de golf, însă RA APPS nu...
Ultima oră
Pe aceeași temă