Cea mai bună echipă din handbalul românesc după Oltchim Râmnicu Vâlcea trece printr-o perioadă grea din punct de vedere financiar. Ca şi în sezonul trecut, conducerea de la „U” Jolidon nu mai are bani pentru plata salariilor, iar fetele pregătite de Gheorghe Covaciu vor intra, curând, în a treia lună în care nu au văzut nici un leu. Cu toate acestea, Senocico şi compania au ajuns la a patra victorie în Liga Naţională după primele cinci etape şi sunt la un punct de liderul Oltchim. Ultima victimă a clujencelor a fost Rulmentul Braşov, sâmbătă, pe care au învins-o la 10 goluri diferenţă, 39-29 (22-11). „Sunt mândru că antrenez aceste fete. Trecem printr-o perioadă delicată, dar sunt convins că problemele financiare se vor rezolva. E greu pentru fete să joace fără bani, dar am avut discuţii cu ele şi au înţeles perioada grea prin care clubul trece. Le-am spus că nu joacă pentru Jolidon, pentru Universitatea sau pentru mine, ci doar pentru ele, aşa că trebuie să fie profesioniste şi să joace handbal în continuare. Le felicit că au înţeles acest lucru şi sperăm ca pe parcurs să rezolvăm toate problemele”, a declarat tehnicianul Gheorghe Covaciu.
Cu Oltchim, miercuri
Dacă anul trecut handbalistele au protestat pentru neplata salariilor prin refuzul de a se antrena o zi, de această dată fetele nu vor mai recurge la grevă. „Nici anul trecut nu se poate spune faptul că a fost o grevă. Nu mai este cazul de aşa ceva şi acum. Fetele au un caracter deosebit, ele trebuie să joace handbal şi să treacă peste toate problemele”, a mai spus tehnicianul clujean. Pe plan european, „U” Jolidon a pierdut calificarea în grupele principale ale Ligii Campionilor în acest sezon şi va evolua doar în Cupa EHF, în timp ce în Liga Naţională va urma derby-ul cu Otchim Râmnicu Vâlcea, partidă care va avea loc în devansul etapei a şasea, miercuri, de la ora 18:00.