-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăCulturăActrița Alina Șerban, nominalizată la Premiile Academiei Germane de Film “Cea mai...

Actrița Alina Șerban, nominalizată la Premiile Academiei Germane de Film “Cea mai bună actriță”

Actrița Alina Șerban este nominalizată la premiul pentru “Cea mai bună actriță” în cadrul Premiilor Academiei Germane de Film pentru rolul său din pelicula “Gipsy Queen” în regia lui Hüseyin Tabak (Austria-Germania 2019).
Doar trei actrițe au fost nominalizate pentru acest premiu:

Anne Ratte-Polle – I was, I am, I will be (Es gilt das gesprochene Wort)
Alina Șerban – Gipsy Queen
Helena Zengel – System Crasher (Systemsprenger)

Competiția este foarte strânsă, filmul System Crasher (Copilul-Problemă), propunerea Germaniei la premiile Oscar, este un favorit al publicului și criticilor, obținând multe premii, inclusiv Ursul de Argint la Festivalul de Film de la Berlin.

Deși înainte de acest film actrița Alina Șerban nu știa limba germană și nici să boxeze, aceasta a luat lecții de germană și de box și s-a pregătit intens, reușind performanța de a da viață personajului Ali, o femeie curajoasă, mamă singură a doi copii, imigrantă, care luptă să le ofere copiilor șansa la o viață mai bună.

Filmul conține o scenă de box care scrie istorie cinematografică – cea mai lungă scenă de box filmată dintr-o singură dublă.

În această toamnă lungmetrajul “Gipsy Queen” urmează să fie lansat în cinematografele din România. Atât filmul “Gipsy Queen” cât și protagonista Alina Șerban au avut un parcurs neașteptat. Deși filmul nu a fost lansat în cinematografele din Germania, Alina Șerban a fost nominalizată numai datorită membrilor Academiei Germane de Film care au văzut filmul printr-un link privat de vizionare.

Această nominalizare a fost o surpriză incredibilă pentru actrița Alina Șerban și pentru Hüseyin Tabak, regizorul filmului, având în vedere că filmul nu a apucat încă să fie văzut de publicul german.

Această nominalizare înseamnă o recunoaștere din partea industriei filmului pentru Alina Șerban, care a reușit să fie nominalizată deși era în competiție cu foarte multe actrițe germane premiate precum Paula Beer care a câștigat Ursul de Argint pentru “Cea mai bună actriță” la Festivalul de Film de la Berlin de anul acesta.

“Șerban o interpretează pe Ali cu o combinație intensă de vulnerabilitate, pragmatism și o îndrăzneală care ocazional poate deveni explozivă” ( Screendaily )

Pentru interpretarea sa din “Gipsy Queen”, Alina Șerban a obținut premiul pentru “Cea mai bună actriță” la Festivalul Internațional de Film Tallinn Black Nights 2019, cel mai important festival de film din Țările Baltice.

Despre Alina Șerban:

Alina Șerban este actriță, dramaturgă si regizoare, inițiatoarea teatrului cu mesaj social rom în România și câștigătoare a numeroase premii internaționale. Prima din familia ei care a absolvit liceul, ea și-a continuat studiile la UNATC București, New York University – Tisch și a obținut diploma de masterat la Royal Academy of Dramatic Art, Londra.

Actrița și-a făcut debutul ca protagonistă în lungmetrajul „Singură la nunta mea/ Seule à Mon Mariage”. Filmul a fost selectat la Festivalul de la Cannes 2018, în programul ACID.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă