Continuăm prezentarea unor proiecte de reabilitare a unor case şi clădiri vechi care, prin rezultatele obţinute, modul de realizare, precum şi prin succesul destinaţiilor actuale se constituie în adevărate poveşti adevărate.
Este deja ştiut că în pentru renovarea sau reabilitarea caselor şi clădirilor vechi dăruirea şi iubirea acestora este o condiţie necesară. Bineînţeles însă că nu este şi suficientă. Foarte importante sunt şi profesionalismul, pornirea de la un proiect bun care să pună accent pe destinaţia care se va da clădirii. Vom da trei exemple, diferite între ele, şi anume, o casă veche care îşi păstrează destinaţia de locuinţă dar la care se adaugă o componentă de business (birou de proiectare şi showroom), o vilă care devine centru cultural şi, în sfârşit, o clădire industrială care, prin reconversie, devine proiect urban de antreprenoriat cultural. Exemplele dovedesc capacitatea şi flexibiitatea mare de care dau dovadă casele şi clădirile vechi de a căpăta, în funcţie de proiect, cele mai diverse destinaţii, de la locuinţe, la restaurante, showroom-uri, centre culturale sau hoteluri.
“Reabilitarea unei case de patrimoniu este în momentul de faţă un lux pe care nu ţi-l poţi permite în mod normal. Cu aceleaşi costuri se poate construi o casă cu 50% mai mare, dar fără să aibe aceeaşi personalitate aparte”, designer Irina Constantin
Dintr-o casă dărăpănată, una retro-şic cu identitate specială
Familia Constantin a cumpărat în urmă cu câţiva ani o casă veche şi modestă, aflată într-o stare avansată de degradare în zona Hala Traian. Imobilul, construit în 1894 (cam în acelaşi timp cu hala), făcea parte dintr-o parcelă cu case de patrimoniu, deci nu se putea pune în nici un fel problema demolării lui. Beneficia de un teren de 200 mp, amprenta la sol a construcţiei (parter + pod) fiind de 100 mp. Arhitecţi şi designeri care „intuiesc” adevărata valoare a unui lucru, noii proprietari au luat hotărârea să reabiliteze casa, procedând în primul rând la consolidarea ei, păstrând toate elementele ce ţineau de decorul şi atmosfera originară.
Astfel, nu s-a renunţat la frumoasele uşi masive din lemn şi la sobe, s-a refăcut stucatura atât la interior, cât şi la faţadă, păstrându-se intactă compartimentarea stil vagon şi recondiţionându-se câteva piese de mobilier vechi părăsite de foştii proprietari. Pe de altă parte s-a efectuat şi un refresh, în sensul adăugării elementelor tehnice care asigură confortul, precum şi încorporării unora moderne şi de avangardă la interior (stil glamur) şi la exterior (décor Gaudi şi Hundertwasser în grădină). Podul s-a amenajat într-o cochetă mansardă, subsolul într-un spaţiu de depozitare, iar grădina într-un splendid loc de relaxare.
Institutul Francez, într-o frumoasă vilă
Bulevardul Dacia este recunoscut prin faptul că pe această frumoasă arteră a capitalei se regăsesc cele mai frumoase clădiri construite îndeosebi în perioada interbelică, ceea ce îi conferă un aer aparte. Având în proporţie covârşitoare destinaţie rezidenţială, aici se regăsesc atât vile somptuoase în stil clasic cât şi neoclasic, mai moderne, dar şi bloculeţe cochete cu apartamente luxoase având deschideri mari şi înălţimea la interior de 3 – 4 metri.
Imobilul de pe bulevardul Dacia nr. 77 aparţinând Statului Francez, în care se desfăşoară numeroasele şi bogatele activităţi ale Institutului Francez, a fost construită în 1909 de către arhitectul O. Maugsch. Este de remarcat faptul că proiectul de renovare, prin care clădirea a căpătat destinaţia actuală, a inclus şi grădina, aici fiind amenajate cu multă inventivitate locuri speciale pentru anumite activităţi în aer liber.
Dintr-o hală industrială, un proiect urban de antreprenoriat cultural
Vama Antrepozite sau Bursa Mărfurilor, clădire monument de clasă B, se află în triunghiul format de strada Uranus şi Calea Rahovei (în spatele Pieţei George Coşbuc) şi face parte din categoria ansamblurilor de arhitectură industrială caracteristică sfârşitului de secol XIX. Antrepozitele, realizate de arh. Giulio Magni în colaborare cu ing. Anghel Saligny, au fost deschise în anul 1899 pentru a sevi comercianţilor şi industriaşilor la păstrarea mărfurilor până la distribuirea către alte destinaţii.
După al Doilea Război Mondial, Bursa de Mărfuri şi clădirile adiacente au fost transformate în hale, iar mai târziu, au devenit locul de organizare a şantierului pentru lucrările de la Casa Poporului. În urma unui incendiu devastator petrecut în 1990, edificiul a ajuns în stare de colaps, fiind abandonat până în 2006 când a fost preluat şi integrat în planurile de revitalizare culturală a zonei, derulate prin intermediul Transcentral Urban Bucureşti.
Proiectul The Ark (sau ARCA), iniţiat în 2006, a salvat clădirea Bursei Mărfurilor, transformând-o într-un proiect urban de antreprenoriat cultural. Designul clădirii a pornit de la două cerinţe majore: crearea unui mediu care să inspire interacţiune şi redefinirea unei identităţi culturale a zonei, prin generarea unui spaţiu public viu. Proiectul de reconversie arhitecturală a fost realizat de biroul de arhitectură Re-Act Now Studio, iar antreprenorul responsabil cu lucrările dificile de subzidire şi cu structura de rezistenţă a fost compania Octagon.
Noua arhitectură a recuperat elementele definitorii ale vechii clădiri, dar a stabilit o delimitare clară între inserțiile contemporane şi volumul existent, din care s-a păstrat coaja, valoroasă din punct de vedere arhitectural. Parterul şi subsolul sunt amenajate ca zonă publică, concepută să ofere flexibilitate şi acces uşor cum este cazul desfăşurării unor expoziţii sau alte evenimente. Nivelurile superioare, incluzând şi o mansardă, au fost destinate activităților de tip office. Fiecare dintre cele trei etaje ce găzduiesc birourile a fost individualizat prin culoare şi prin finisaje simple. Centrul clădirii este marcat de un lift panoramic ce permie vizitatorilor şi
Investiţia totală a fost de 3,5 milioane de euro, din care de 2 milioane de euro au constituit o finanțare din partea BRD, diferenţa fiind acoperită din resurse proprii ale celor două companii acţionare.
Iată povestea acestui reuşit proiect, descrisă de arh. Teodor Frolu, iniţiatorul proiectului şi unul dintre beneficiarii săi.
“Luaserăm clădirea într-o stare ce permitea oricărui dezvolator să o dărâme foarte uşor. Era declarată în colaps. Demolarea ar fi fost justificata din motive economice, dacă o priveam ca pe o investiţie pur imobiliară. Dar noi am cumpărat această clădire pentru că ştiam ce vrem să devină The Ark. Am avut noroc pentru că, dată fiind starea avansată de degradare, nu a fost rechiziţionată de Ministerul Culturii, care era în căutare de achiziţii în acea perioadă. Există o prevedere în lege prin care statul are drept de preempţiune la monumente. Deoarece clădirea este monument clasa B, obţinerea avizelor şi a autorizaţiei au fost abordate strategic, pentru a nu se ajunge la modificări radicale sau pierderi pentru proiect, dictate de condiţiile avizatorilor. Pe baza unui concept clarificat din start, s-a realizat studiul istoric şi s-au făcut prezentări către comisia monumentelor.
Fiind adepţii arhitecturii sincere, în care păstrăm ce este original şi realizăm o diferenţiere clară a «vechiului» de «nou» am evitat să facem reconstituri. Deşi am încercat să mai salvăm ceva la interior, gradul avansat de degradare nu ne-a permis.
Am realizat astfel o structură nouă, integrală, de care am «suspendat» vechea faţadă restaurată. Au fost necesare patru rânduri succesive de subzdiri (-5 m) şi turnarea unui radier general de 1 m grosime pe care se sprijină întreaga clădire. În timpul lucrărilor, faţada a fost susţinută de o structură metalică provizorie”.
Trebuie să iubeşti într-adevăr aceste case vechi şi să pui suflet în proiectul de renovare
Irina Constantin, Designer de interior, Knox Design & Art Deco Zone
Atât eu cât şi soţul meu, care a făcut artele, am fost atraşi de proiectul de reabilitare al unei case vechi. Ca designer am fost fascinată de ideea de a asocia la interior decoraţiuni retro cu unele moderniste şi de a-mi desfăşura activitatea într-un astfel de décor iar Claudiu de a restaura elemente atât de exterior cât şi de interior.
Erau multe argumente contra dar şi pro pentru achiziţionarea casei pe care am vizionat-o: starea era foarte proastă (din afară puteai băga mâna în interior la faţadă prin zid), structura era şubredă, lipseau decoraţiuni atât de exterior cât şi de interior, lipsea şi marchiza de la intrare, acoperişul, sistemul pluvial, ţevile, toate erau distruse.
Preţul era însă atractiv. Poate nu veţi crede dar ceea ce ne-a determinat a fost existenţa blazonului cu iniţialele proprietarului pe casă precum şi uşa de la intrare superb sculptată. Aşa că ne-am avântat în ceea ce avea să fie o adevărată aventură, în primul rând datorită cheltuielii mari pe care a trebuit să o facem. Numai reparaţia faţadei a costat 15 000 de euro deoarece a trebuit să refacem întocmai decoraţiunile iar casa fiind de patrimoniu, cea mai mică abatere de la original putea fi sancţionată penal. În nici un moment nu am simţit vreun sprijin sau un semnal încurajator din partea autorităţilor. În astfel de cazuri consider că statul trebuie să se comporte ca un partener, interesul fiind comun. Nici legislaţia nu ajută prea mult proprietarii de astfel de case.
Statul are drept de preempţiune la vânzare, nu se poate face credit pe ele, iar proiectul de arhitectură autorizat de Primărie nu este chiar ieftin. Ce ar putea face statul în astfel de cazuri? Ca părere proprie ar putea oferi proiectul de arhitectură gratuit sau suporta o cotă din cheltuielile de reabilitare, de exemplu, 10%. Oricum, pe parcursul lucrărilor am avut parte şi de bucurii. Claudiu a regăsit blazonul şi pe uşa de la intrare la restaurarea ei. Tot Claudiu a observat că, fiind total degradată, o marchiză din fier forjat de la o casă de pe aceeaşi stradă era dusă la fier vechi. A reuşit să refacă frumosul desen al acesteia şi astfel am construit o marchiză nouă pentru casa noastră în acelaşi stil şi ton ca al celor din proximitate.
De altfel, în urma experienţei căpătate, am decis să ne implicăm într-un nou proiect de acest tip care este pe cale de a se materializa.
