2.6 C
București
vineri, 3 ianuarie 2025
AcasăSpecialHCM - mobilizare generală

HCM – mobilizare generală

Campionii de la HCM Constanţa au pierdut prima partidă disputată în grupele Ligii Campionilor, 23-33 cu Croaţia Zagreb. Acest insucces a arătat anumite lacune pe care echipa de pe litoral le are sub comanda lui Jovika Cvetkovic.

Acestea trebuie lăsate deoparte cât mai repede deoarece sezonul a început şi echipa de pe litoral nu mai are voie să facă paşi greşiţi. HCM a câştigat campionatul trecut având un singur insucces la activ, în timp ce în actualul sezon, după doar patru runde, echipa de pe litoral a acumulat deja o înfrângere, în partida cu HC Odorhei. Toma şi compania au şansa reabilitării în această seară.

HCM joacă în etapa cu numărul cinci din Liga Naţională, pe terenul celor de la Politehnica Timişoara. Întâlnirea se anunţă una facilă pentru gruparea de la malul mării, adversarii din meciul de azi reuşind, în cele patru etape de până acum, un singur succes. Echipa de pe litoral este la polul opus, cu un singur eşec şi trei victorii. Acest lucru nu face însă din meciul din Banat unul câştigat dinainte de constănţeni, cum spune şi secundul Eden Hairi. „Nu avem voie să mai cedăm încă un joc. Ştim că Timişoara nu este tocmai o echipă de calibru, însă toate aceste formaţii mai mici evoluează foarte motivate în meciurile cu noi. Totodată, noi trebuie să trecem peste jocul slab din Liga Campionilor şi să ne recâştigăm încrederea. Acest lucru nu poate fi făcut decât câştigând la Timişoara”, a spus tehnicianul constănţean. Nu este mai puţin adevărat că întâlnirile din campionat nu au nimic în comun cu cele din Liga Campionilor. Exemplul l-a dat, din păcate, chiar HCM. După ce a câştigat la scor meciul cu Baia Mare, îna­intea confruntării cu Zagreb, în meciul cu croaţii, constănţenii au clacat, chiar dacă aveau un moral bun. Timişoara-HCM Constanţa se joacă azi, de la ora 17.00, şi contează pentru etapa cu numărul 5 a Ligii Naţionale.

Urmează întâlnirea cu Flensburg

Întâlnirea de la Timişoara va prefaţa un nou meci al celor de la HCM Constanţa în Liga Campionilor. Echipa de pe litoral urmează să jocace, sâmbătă, pe terenul germanilor de la Flensburg. Nemţii au pierdut şi ei în prima etapă, la 8 goluri diferenţă, în faţa celor de la Ciudad Real. Acest rezultat face ca întâlnirea de sâmbătă să aibă o încărcătură dublă, nici una din cele două combatante ne dorind să rămână fără succes după primele două etape ale grupelor.

5 este locul pe care HCM Constanţa îl ocupă în clasamentul Ligii Naţionale de handbal masculin.

Cele mai citite

AUR organizează un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă că va organiza un protest în Piaţa Universităţii în data de 12 ianuarie. "Duminică, 12 ianuarie, la ora 14:00,...

Tanczos Barna are nevoie de o situație finală și clară a deficitului pentru a putea face bugetul pentru 2025

Bugetul pentru 2025 ar putea fi votat la finalul acestei luni. Inițial, discuția a fost pentru prima parte, însă lucrurile s-au schimbat după ce...

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea "cu succes" a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului,...
Ultima oră
Pe aceeași temă