Cu puţin timp în urmă, Discovery Channel şi-a lansat grila de toamnă, ce cuprinde noi serii din producţiile deja consacrate („Tehnici de supravieţuire urbană”, „Cele mai dure oraşe din lume”, „Ross Kemp în jungla urbană”, Ray Mears şi tehnicile indigenilor” şi „Dr. G, medic legist”), dar şi producţii locale.
„Pentru Discovery, a fi erou înseamnă să ai curajul să îţi trăieşti pasiunile la maxim şi să fii o sursă de inspiraţie pentru alţii. De la „Tehnici esenţiale de supravieţuire” la „Vânătorii de mituri”, asta fac personajele din programele noastre, fiecare în felul său. Vrem să arătăm că oamenii de felul acesta nu sunt doar personaje de televiziune, ci se află printre noi în fiecare zi. Pe unii i-am găsit chiar aici, în România; am filmat poveştile lor şi le vom difuza pe Discovey Channel în lunile septembrie şi octombrie”, a explicat Ada Roseti, Channel Director pentru România, Ungaria, Republica Cehă şi Slovacia, DNCE.
Aşadar, pe lângă cei mai cunoscuţi eroi Discovery, în grila postului vor fi incluse şapte scurtmetraje (de 3 minute fiecare), cu protagonişti români, „ambasadori” ai spiritului Discovery prin pasiunile şi stilul lor de viaţă. Nu este prima dată când Discovery filmează producţii în România, aţi putut urmări până acum operaţia Lucicăi Bunghez, Sanctuarul urşilor, documentar filmat la Zărneşti, dar şi peripeţiile lui Bear Grylls în Transilvania, toate însă realizate de echipe Discovery. Din 27 septembrie, vom urmări şi producţii româneşti 100%, despre români obişnuiţi, nicidecum performeri, oameni care nu au renunţat la visurile lor, transformându-le într-un stil de viaţă.
Un motociclist care a călătorit până în Mongolia şi înapoi, un scufundător, un practicant de parkour sau un doctor care tratează oameni la celălalt capăt al lumii sut doar câţiva dintre protagoniştii scurtmetrajelor din România. Până la difuzarea acestora pe post, vă invităm să citiţi câte un interviu cu fiecare în parte.
Luni, 27 septembrie – Mihai Barbu: „Nici nu ştii cât de mişto e să poţi vorbi cu cineva româneşte”
Marţi, 28 septembrie – Florin Mârza: „Parkour este o călătorie continuă în care întotdeauna ai ceva nou de învăţat”
Miercuri, 29 septembrie – Szabo Jano: „E mai sigur să te scufunzi cu rechinii, decât să te plimbi printr-o pădure cu urşi”
Joi, 30 septembrie – Marian Chiriac: „Alergatul este exclusiv o pasiune de care mă ocup constant”
Vineri, 1 octombrie – Sebastian Codreanu: „Pentru a înţelege ce fac, trebuie să existe o cultură moto bine formată”
Sâmbătă, 2 octombrie – Florin Căpitănoiu: ”Aeromodelismul, o pasiune care-ţi intră în sânge”
Duminică, 3 octombrie – Roland Hermann: „Profesia de medic ar trebui uşor reinventată”