Începem seria „eroilor Discovery” cu al nostru coleg, Mihai Barbu, cel care în iulie 2009 s-a urcat pe motocicletă şi a plecat spre Mongolia pe un traseu nu tocmai bine planificat. Doar el şi Doyle, timp de aproape patru luni şi jumătate, pe o distanţă de 21.000 kilometri. Mulţi ne întrebăm „de ce?”. Ei bine, povestea excursiei o puteţi asculta pe 27 septembrie, pe Discovery Channel, de la ora 22.00, iar mai jos citiţi câteva peripeţii din excursie.
Înainte de Mongolia, ai mai fost în astfel de excursii? Pe distanţe mai scurte?
Am făcut două ture prin Europa, una de vreo 5.000 km şi alta de vreo 3.500 km. Şi nu, în cele două excursii nu am mers singur. Dar grupul s-a micşorat încet, încet, iar în ultima excursie am plecat singur.
Eşti aventurier? A fost un fel de test?
N-a fost nici un test şi nici nu mă omor după aventură. Mereu am spus şi repet, n-am făcut-o ca să mă regăsesc, iar cei care dau o dimensiune mistică acestei excursii ar fi bine să n-o mai facă, pentru că eu am plecat doar să mă plimb cu motocicleta. Atât! Un pic mai departe, e adevărat, dar atât! Asta a fost, pe cuvântul meu de onoare!
Un drum lung. Ai avut probleme cu motocicleta?
Au fost probleme, dar nimic catastrofal. Radiatorul s-a spart de şase ori. Înainte să plec, m-am interesat care dintre piese poate ceda, şi anume pompa de apă. Ştiam că n-o să mă ţină tot drumul, aşa că am luat două cu mine, pe care le-am şi folosit. Plus că la câte scule şi piese de schimb am cărat, mai multe decât haine, îmi place să cred că trebuia să se întâmple ceva catastrofal ca să mă oprească.
Nu ai simţit nici un moment că nu mai poţi, că vrei să te întorci?
O singură dată mi s-a întâmplat, după o defecţiune la motocicletă. După ce conducta de frână la roata din spate s-a spart şi, deşi aveam la mine tot ce-mi trebuia ca s-o repar, nu mi-a trecut prin cap. În acel moment, capul meu era gol. Gol! Atunci am sunat acasă şi m-am plâns, dar nicidecum nu le-am spus „gata! Mă urc în avion şi vin”. Nu, nu. Le-am spus că dacă ar trage cineva un avion la scară, acolo unde stăteam, şi mi-ar fi spus „poftiţi”, m-aş urca. Dar nici un moment nu m-am gândit să renunţ la călătorie, să merg la un aeroport să mă întorc.
Un dezavantaj al faptului că ai plecat singur?
Nu ai cum să-ţi dai seama, decât într-o astfel de excursie! Nici nu ştii cât de mişto e să poţi vorbi cu cineva româneşte.
Corect. Cum te-ai înţeles cu oamenii pe drum?
Prin semne, eu nu ştiu nici o boabă de rusă, iar engleza nu-ţi foloseşte la nimic. Deci prin semne şi desene. Două luni jumate e amuzant, când te opreşti şi încerci să-l întrebi pe unul cum ajungi într-un anume loc, iar omul nu înţelege nimic. Tu începi să te scălâmbăi, ăla se scălâmbăie şi el, toată lumea râde, e amuzant. După două-trei luni, nu-ţi mai arde, cel puţin eu nu mai aveam răbdare să fac asta. Când opream să întreb ceva, iar respectiva persoană îmi răspundea „poftim?”, mulţumeam, mă urcam pe motocicletă şi plecam mai departe. Repet, două luni jumate e chiar foarte amuzant. Tu râzi, ăla râde, nimeni nu înţelege nimic, dar toată lumea râde. Până la un punct însă.
A fost o călătorie contracronometru?
Nu, nu am avut o dată la care să mă întorc acasă. Singurele date care mă obligau să mă grăbesc erau cele de pe vize. Le luasem înainte şi nu puteam sta chiar cât vroiam. Plus ca venea iarna.
Am citit câteva postări pe mongolia.ro, inclusiv incidentul cu poliţiştii în căutare de şpagă. Pentru liniştea noastră, şpaga funcţionează perfect şi în alte părţi?
Da, da. E lege şi acolo. Dar sunt unii care ştiu să ia frumos, alţii care te dezbracă să te caute de bani. M-a enervat mult faptul că trebuia să plătesc peste tot. Vroiam să văd o mănăstire, trebuia să plătesc taxă de intrare. Plus că sunt unele ţări, unde localnicii plătesc un anume preţ, străinii altul, bineînţeles mult mai mare. În mai multe locuri, mi s-a întâmplat să cumpăr bilet şi la intrare să nu mă controleze nimeni.
Cât ai stat în Mongolia?
Aproape o lună.
Cum e mâncarea?
Nu vrei să ştii! Pe drum m-am întâlnit cu un japonez, care venea din Mongolia, şi l-am întrebat cum e mâncarea. Mi-a spus „Dacă e supă, mănâncă. Dacă e altceva, să nu te atingi!”. Prima dată când am dormit într-o iurtă, cu o familie, oamenii au pus într-o oală la fier, în mijlocul casei, un cap de oaie sau de capră, nu ştiu sigur ce era. Nişte picioare, cu copite cu tot, şi intestine pline cu tot ce e într-un intestin. În toată oala aia nu exista nici un pic de carne, doar grăsime şi os. După ce m-au servit, crede-mă m-am prefăcut că iau din farfurie ceva. În timpul ăsta, toţi mă întrebau dacă e bun, şi eu dădeam din cap, da, da, e bun. Asta a funcţionat până când tatăl a tăiat o bucăţică din intestinul acela, cu ce avea în el, şi atunci n-am mai scăpat. Chestia aia am înghiţit-o şi n-am cum să-ţi spun cum a fost. Ulterior am aflat de alţi călători cum se face: le spui că eşti vegetarian.
Probleme de sănătate?
Nimic! În afară de o singură după-amiază, în Georgia, când m-a durut capul. M-a durut rău, nu mai puteam vedea, aşa că m-am dus şi m-am culcat.
Nu ai avut probleme nici la altitudine?
Am ajuns şi la 4.600 metri, dar pot spune că nu am avut probleme cu aclimatizarea. Am ajuns pe platou, la 4.600 metri, şi m-am oprit să fac o fotografie. Care e procesul? Opreşti motorul, te dai jos de pe motocicletă, scoţi mănuşile, casca, desfaci cutia, scoţi aparatul de fotografiat, faci poza, apoi toate astea invers. După ce am făcut toate astea, gâfâiam într-una, parcă alergasem un kimoletru. Aveam senzaţia că nu-mi ajunge aerul. A, da. Şi oftam într-una, mergeam şi oftam.
Ce face Doyle?
Doyle este eroul meu. O am în continuare şi pe Roua, eu nu-mi vând motocicletele. Doyle nu m-a dezamăgit niciodată, n-are cum. Poate eu îl dezamăgesc, că n-am grijă de el cum trebuie. Are el mai multă grijă de mine decât am eu de el. Doyle este în primul rând Doyle, şi apoi BMW. Nu l-am luat pentru că este BMW, ci pentru că a fost motocicleta care mi-a plăcut. Roua este o Yamaha, care-mi place la fel de mult.
Excursia ta se va transforma şi într-o carte.
Da, va apărea în luna noiembrie, la editura ART. Este, de fapt, un album, se va numi „Vând kilometri”, care va cuprinde toate postările de pe net, cu mici modificări, şi, bineînţeles, fotografiile.