Deşi nici alte ţări din regiune n-o duc prea roz şi există şi previziuni care anunţă o întoarcere a crizei în multe dintre ele, România pare a fi totuşi cam singura din Europa, oricum din Europa de Est, care a rămas cu scădere economică în 2010. Despre acest lucru responsabilii cu economia din România evită să discute, preferându-se evocarea unor perspective care sunt mai mult ipotetice. Ezitările nu trebuie însă să mire, pentru că s-ar ajunge la întrebarea „de ce”! Simpla aruncare a responsabilităţilor în cârca crizei este o abordare facilă, care nu dă, de fapt, vreo explicaţie în legătură cu aproape unicitatea cazului. Faptul, fără îndoială real, că România a adoptat cele mai dure măsuri de austeritate din Europa este doar o explicaţie intermediară: sigur că economia a fost puternic lovită de astfel de măsuri, dar problema este de ce a fost nevoie de cele mai dure măsuri de austeritate.
Evident, există explicaţii de fond şi orice încercare de a le ocoli aducând diferite motivaţii colaterale sau conjuncturale nu foloseşte la nimic. În România, se află în criză modelul economic care s-a format în ultimii 20 de ani de trecere de la comunism spre capitalism şi care a luat locul modelului de economie de stat rigidă şi izolaţionistă. Este, din păcate, un model de economie organic nefuncţional şi pe care nici Dumnezeu din ceruri nu l-ar putea face să funcţioneze. Structural, se bazează disproporţionat de mult pe consum şi disproporţionat de puţin pe producţie. Industria şi agricultura – considerate în mod prostesc sechele ale fostului model comunist – au fost demolate. Iar în locul lor au fost puse bănci, supermarketuri şi companii de bodigarzi. Social, se bazează pe o subocupare dramatică a forţei de muncă, dar sistemul doreşte să promoveze o înaltă protecţie socială. Faţă de fostul model comunist, actualul model foloseşte de două ori mai puţină forţă de muncă şi are, deci, de două ori mai puţini contribuenţi sociali. În schimb, vrea să ţină pasul cu protecţia socială din Uniunea Europeană.
Un asemenea sistem n-avea nevoie de criza financiară şi economică internaţională pentru a exploda. O va fi făcut oricum! Criza internaţională doar l-a ajutat să se evidenţieze aşa cum este sau, altfel spus, i-a dat jos vălul. Asemenea fundamente economice precare, instabilizante şi destabilizatoare aproape nu există în Europa. Şi, oricum, nu în ţările Europei Centrale, pentru că nici moştenirea comunistă în aceste ţări n-a fost precum în România, nici cursul economic din ultimii 20 de ani n-a fost atât de distorsionant. Cu ajutorul investiţiilor occidentale din anii ’90, aceste ţări au pus ceva în locul industriilor comuniste demolate. Marea ofensivă a capitalului privat vest-european de înglobare a Estului din anii 2000 – care s-a dus aproape exclusiv cu mijloace financiar-bancare – a găsit în ţările respective un teren economic cât de cât consolidat. Inserţia financiară vestică a avut pe ce să se articuleze.
În România, terenul era complet friabil. Inserţia financiar-bancară vestică n-a găsit pe ce să se articuleze şi a făcut nişte ravagii nemaipomenite. În numai câţiva ani, ofensiva bancară occidentală de a crea aici, prin credite, consum pentru produsele vestice a dus la parametri abominabili dezechilibrele de fond din economie (consum/producţie, importuri/exporturi, deficit de cont curent extern). Până atunci, dezechilibrele avuseseră dimensiuni rezonabile, eventual chiar recuperabile, căci capitalul autohton nu avusese forţa financiară să producă distorsiuni mai mari. Dar, după ofensiva băncilor occidentale, care au lucrat pe picior cu mult mai mare, totul a ajuns la paroxism. Modelul economic din România, deja dezarticulat, a devenit complet scalen, de tip bananier clasic.
Când decontul a venit la plată – precipitat şi accentuat de criza internaţională, a fost nevoie de cele mai dure măsuri de austeritate din Europa, iar recesiunea, evident, a ajuns să se prelungească precum niciunde în altă parte în regiune. Şi cheia problemei este că România va putea eventual depăşi recesiunea, dar nu şi criza, pentru că aceasta este intrinsecă modelului economic în sine, care nu oferă vreo perspectivă de dezvoltare.
