-2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecialINS: Unul din cinci români este sărac

INS: Unul din cinci români este sărac

Patru milioane de români trăiesc în acest moment în pragul sărăciei, adică fac parte din familii cu un venit lunar mai mic de 1.480 de lei, a declarat preşedintele Institutului Naţional de Statistică, Vergil Voineagu, citat de realitatea.net. Pe de altă parte, cea mai mare parte a populaţiei oricum trăieşte din venituri sub media pe ţară.

O clasa de mijloc puternică este considerată, în orice economie de piaţă, drept un indicator important al gradului de dezvoltare. România, însă, pare să stea destul de prost la acest capitol. În acest moment, mai bine de două treimi dintre gospodăriile din România au venituri sub media pe ţară. Pe de altă parte, foarte mulţi dintre aceştia trăiesc în pragul sărăciei, arată datele prezentate de Institutul Naţional de Statistică. „Potrivit estimărilor realizate exclusiv de INS, pragul de sărăcie relativă, reprezentând 60% din mediana veniturilor se cifra în 2009 la 1.500 de lei pe gospodărie, mai exact 1.486 de lei”, a spus preşedintele INS.

Potrivit lui Voineagu, aproximativ una din cinci familii din România înregistrează venituri sub pragul de sărăcie relativă. Ceea ce înseamnă că patru milioane de români trăiesc în familii cu venituri mai mici de 1.500 de lei. În rândul celor mai sărace gospodării din România, doar 7% din venituri provin din salarii, iar aproape 70% din bugetul lunar este generat de veniturile în natură şi din prestaţii sociale. La polul opus, câştigurile salariale generează, pentru cele mai bogate familii din România, mai bine de 70% din totalul veniturilor.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă