Lupta PSD cu Justiţia se va perpetua până când partidul în ansamblul său şi susţinătorii lui vor înţelege că războaiele personale ale unui lider vremelnic nu sunt şi ale lor şi vor refuza să mai fie masă de manevră. Până atunci, noi toţi rămânem încleştaţi în războaiele altora.
Din 2012, PSD este într-o ofensivă continuă împotriva justiţiei, a părţii aceleia care se ocupă de anticorupţie. Pentru că s-a văzut, în anii precedenţi, că anticorupţia începuse să funcţioneze altfel decât în „epoca Amărie”, când marea corupţie era identificată în rândul poştaşilor şi al portarilor de spital, din 2012, de când USL preluase puterea, am asistat din partea acestui partid la un şir de acţiuni premeditate ce au avut ca scopuri majore fuga de justiţie, încălecarea acesteia şi protejarea marilor corupţi de partid.
Unele acţiuni, la care PSD s-a dedat fie pe cont propriu, fie jucând alianţe politice, trădau metehne de grup infracţional organizat; se mersese până acolo încât a fost semnat un acord de desfiinţare a DNA, ANI şi CCR. Iar pentru acest război, liderii USL şi păpuşarii din spatele lor au avut la dispoziţie o majoritate parlamentară docilă, televiziuni aservite şi fonduri imense, inclusiv private, nefiind puţini cei care încercau să-i intre în graţii, sperând că, potrivit cutumei, sponsorizarea li se va întoarce înzecit în conturi, din afaceri oneroase cu statul.
La această agresivă ofensivă împotriva justiţiei s-a ajuns, pe de o parte, din cauza unor şefi de partide care şi-au simţit ameninţate libertatea şi averile nejustificate. A fost cazul preşedintelui PC, Dan Voiculescu, ai cărui susţinători au continuat lupta cu justiţia şi după condamnarea acestuia. Şi o fac şi acum, după eliberarea lui, cu acelaşi zel – din răzbunare sau, poate, preventiv. Cu probleme judiciare s-a confruntat şi Victor Ponta. Şi succesorul său la şefia PSD, Liviu Dragnea, care, în plus, are o condamnare cu suspendare în cazier, situaţie ce îi ameninţă libertatea, în cazul unei noi condamnări, fie şi cu suspendare; de aici şi îndârjirea şi agresivitatea cu care dl Dragnea duce războaie împotriva justiţiei. În această galerie a şefilor de partid cu probleme penale a intrat şi liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
Pe de altă parte, aici s-a ajuns din cauză că aceiaşi lideri de partid aveau de apărat interesele financiare şi libertatea unor oameni care îi susţineau nu doar politic, ci şi financiar; majoritatea, din casta baronilor de partid. Era de notorietate un discurs de-al lui Victor Ponta, dinainte de venirea la putere a USL, în care le promitea subordonaţilor de partid că totul va fi bine „după ce luăm controlul politic asupra DNA”.
Situaţia aceasta se va perpetua atâta vreme cât un partid îşi alege conducerea din rândul oamenilor cu probleme penale. Iar PSD nu are egal aici. Este un partid care nu s-a dezis de Liviu Dragnea, după prima sa condamnare, în dosarul „Referendumul”, şi i-a refuzat autosuspendarea. Un partid care nu s-a dezis de Ion Iliescu, deşi numele acestuia apare în contexte tulburi şi la Revoluţia din 1989, şi, mai apoi, la Mineriada din iunie 90. Ba, mai mult, l-a susţinut şi la şefia partidului, şi la conducerea ţării. Un partid care nu s-a dezis de Adrian Năstase – un condamnat de drept comun pentru fapte de corupţie, fără aura de condamnat politic, pe care vor unii să i-o aşeze. La congresul PSD din 2013, la scurt timp după eliberarea din penitenciar, partidul l-a întâmpinat ca pe o figură mesianică; în timp ce din difuzoare răsuna Oda bucuriei, sala s-a ridicat în picioare, aplaudându-l frenetic. Un partid care nu numai că nu s-a dezis de Victor Ponta, căruia îi fusese dovedit un plagiat, dar l-a şi propulsat la vârful Puterii Executive, iar mai apoi a încercat să-l impună la Preşedinţia ţării. Un partid care nu s-a dezis de baronii penali – cu poziţii şi afaceri consolidate în anii Guvernării Năstase –, ci i-a desemnat ca reprezentanţi ai săi şi ai noştri, ai poporului, prin administraţie, prin Parlament, prin Guvern. Şi, prin vocea lui Victor Ponta, le promitea dreptate în războiul lor cu justiţia: „În ziua în care pe poarta de la Cotroceni va ieşi Băsescu, îi vom face dreptate şi lui Costică Nicolescu, şi celorlalţi”. Un partid care, acum, previzibil, nu le-a cerut miniştrilor Sevil Shhaideh şi Rovana Plumb, ambele cercetate într-un dosar penal al DNA, să facă un pas înapoi, până la clarificarea problemelor (ceea ce nu ar fi echivalat cu o admitere a vinovăţiei lor), ba chiar a anunţat că le oferă „sprijin total”. „O solidaritate fără fisură în PSD”, sublinia celălalt lider al coaliţiei de guvernare, dl Tăriceanu.
Situaţia aceasta se va perpetua până când PSD în ansamblul său şi susţinătorii acestuia vor înţelege că războaiele personale (cu justiţia sau de altă natură) ale unui lider vremelnic nu sunt şi ale lor şi vor refuza să mai fie masă de manevră în astfel de situaţii. Până când vor înţelege că războaiele lor trebuie să vizeze un bine public, nu interesele meschine ale unui om sau ale câtorva în mâinile cărora se află, într-un moment sau altul, puterea. Altfel, noi toţi rămânem încleştaţi în războaiele altora.
Iar prelungirea acestei situaţii va bloca şi remedierea unor probleme care există în justiţie, probleme legate de cadrul legislativ ori de derapaje comise de oameni din sistem. Care există. A nu le admite existenţa indică ipocrizie sau talibanism, la fel de toxic ca şi talibanismul antijustiţie. Dar, pentru a corija problemele din această zonă este nevoie de o Putere (şi executivă, şi parlamentară) condusă de oameni fără probleme judiciare, de oameni fără poliţe de plătit în justiţie, de oameni care nu sunt susceptibili că orice decizie ar lua, orice modificare de lege ar face ar fi ghidaţi de interesul propriu. Altfel, riscăm ca locul problemelor de acum să fie luat de altele, multe mai grave, care ar echivala cu îngenuncherea justiţiei în faţa politicului, practic cu paralizarea ei.
