15.6 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialSăptămâna antrenorilor la Târgu-Mureş

Săptămâna antrenorilor la Târgu-Mureş

În prima săptămână de pauză prilejuită de meciurile echipei naţionale, FCM Târgu-Mureş a captat atenţia primei ligi cu un mic record. Formaţia ardeleană a schimbat doi antrenori şi l-a pus pe un al treilea, Ioan Ovidiu Sabău, care are şanse destul de importante să rămână măcar până la finalul turului pe banca mureşenilor. După înfrângerea cu Gloria Bistriţa, tehnicianul Adrian Falub a fost pus pe liber marţi, iar în locul său a fost adus Alin Artimon. Acesta se poate lăuda cu doar trei antrenamente pe banca mureşeană, pentru că vineri conducerea echipei l-a instalat pe Ioan Ovidiu Sabău ca antrenor principal, una dintre cele mai importante mutări de pe piaţa antrenorilor în acest sezon. Dacă Artimon a fost păstrat în club, acolo unde va pregăti centrul de copii şi juniori, Adrian Falub trebuie să-şi caute un alt angajament, cel mai probabil în a doua ligă, acolo unde a avut cel mai mare succes.

Revenit după trei luni

Tehnicianul care a reuşit să promoveze trei formaţii nu a rezistat mai mult de un tur de Liga I la nici o echipă, ba mai mult, în sezonul imediat următor, formaţiile promovate de către Falub au revenit în a doua ligă. Şefii de la FCM Târgu-Mureş au fost mai precauţi şi au încercat să evite un asemenea deznodământ cu Sabău. „Echipa mai trebuia să şi bată pe cineva, de-asta l-am demis pe Falub. Ne bucurăm că am reuşit să-l aducem la echipă pe Sabău, un om de cuvânt înainte de toate. Când spui Sabău ai spus tot. Sunt convins că vor veni şi rezultatele în cel mai scurt timp”, a declarat vicepreşedintele Consiliului de Administraţie, Claudiu Maior. „Moţul” a revenit la muncă după o pauză de trei luni, dar obiectivul noii sale formaţii este departe de cel pe care îl avea la Timişoara, ultima sa echipă. „Important este că proiectul de la Târgu-Mureş este unul de lungă durată. Pe oriunde am fost m-am ataşat de oameni şi aşa am reuşit să fac multe lucruri bune. Am încredere că la fel va fi şi la Târgu-Mureş”, a spus noul antrenor al ardelenilor. Primul examen al lui Sabău va fi la sfârşitul acestei săptămâni, pe teren propriu, cu supriza plăcută de până acum a sezonului, Gaz Metan Mediaş.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Elena Lasconi promite transparență totală privind cheltuirea banilor Administraţiei Prezidenţiale

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri că, dacă va câştiga alegerile, va face publice toate cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale şi va diminua bugetul acestei...

Derby-ul serii în Liga Campionilor la fotbal: Manchester City- Inter Milano 0-0

Manchester City şi Inter Milano au remizat, 0-0, miercuri seara, pe City of Manchester Stadium, în prima etapă a noului format al Ligii Campionilor...

Liban: Noi explozii după ce au fost detonate și stațiile radio ale Hezbollah

Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă