18.9 C
București
sâmbătă, 18 mai 2024
AcasăSpecialUn tren cu huilă a deraiat în Vulcan

Un tren cu huilă a deraiat în Vulcan

O garnitură de tren încărcată cu huilă a deraiat ieri după-amiază la un pasaj de cale ferată situat în imediata vecinătate a fostei Gări Vulcan. Trenul, care avea în compunere 13 vagoane încărcate cu huilă, venea de la Mina Paroşeni şi se îndrepta spre Preparaţia de Cărbune Coroieşti, iar în jurul orei 11.30 a avut loc incidentul chiar la un pasaj de cale ferată care traversează o arteră de circulaţie rutieră. „După ce locomotiva a trecut de pasajul de cale ferată, la vagoanele 5 şi 6 exista suspiciunea că o să deraieze. Imediat a fost oprită garnitura, iar reprezentanţii autorităţilor au venit să remedieze defecţiunea”, a declarat subcomisarul Mugurel Teodosiu, din cadrul Poliţiei Municipiului Vulcan.

Circulaţie blocată

Manevra a blocat însă circulaţia pe drumul care duce spre Mina Vulcan, iar la faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj de poliţie care să găsească rute altrenative, mai ales că minerii de la Vulcan trebuiau să ajungă la lucru. După mai multe ore de lucru, în jurul orei 15.00, garnitura de tren a putut să plece mai departe, după ce a fost remediată problema la vagoane, iar traficul a fost deblocat. În tot acest timp, autobuzele care îi transportau pe minerii la şut au fost deviate pe o rută care ocoleşte oraşul pentru a putea ajunge la locurile de muncă. Incidentul nu a fost mai grav şi datorită faptului că pe segmentul feroviar rexistă restricţii de viteză.

Cele mai citite

Evenimente de Noaptea Muzeelor

Evenimentul Noaptea Muzeelor, aflat la a XX-a ediţie, se va desfăşura în România pe tot parcursul zilei de astăzi.La eveniment şi-au anunţat participarea muzee,...

Papa Francisc spune că tensiunile și dezbaterile sunt inevitabile într-o societate modernă

Argumentele și tensiunile sunt inevitabile în societatea modernă și nu ar trebui să fie ascunse sub preș, a declarat sâmbătă Papa Francisc, avertizând că...

Tragedie la Marea Neagră! O navă s-a scufundat. Trei persoane sunt date dispărute

Sâmbătă dimineață, o navă sub pavilion tanzanian s-a scufundat în Marea Neagră, la 26 de mile marine de Sf. Gheorghe, anunță Autoritatea Navală Română....
Ultima oră
Pe aceeași temă