Un sondaj efectuat de BNR arată că băncilor le revine încet, dar sigur, apetitul pentru creditare, însă le va fi din ce în ce mai greu să găsească clienţi solvabili.
Băncile au recurs la o uşoară relaxare a condiţiilor de creditare a populaţiei în al doilea trimestru al anului, deşi cererea de împrumuturi a scăzut, relevă un sondaj efectuat de Banca Naţională a României printre bancheri. În ciuda faptului că doar 10% dintre băncile din România au ales să uşureze condiţiile de creditare este totuşi un semn important. „Aceasta este prima măsură de relaxare raportată de instituţiile de credit în ultimii doi ani… Perioada înăspririlor condiţiilor de creditare ar putea să se apropie de final”, arată materialul BNR. Mai multe bănci locale au ales în al doilea trimestru al anului să majoreze scadenţele maxime pe care acordă credite populaţiei. Mai mult, este sesizabilă o uşoară relaxare şi în privinţa costurilor creditării. „În cazul creditării ipotecare există semnale privind o eventuală relaxare a termenilor de creditare. Aproximativ 17 la sută din bănci (în procent net) au diminuat costurile creditării altele decât cu dobânzile, după şase trimestre în care acestea au fost menţinute la nivelurile premergătoare crizei”, arată documentul citat.
Populaţia nu mai vrea credite
Criza economică actuală şi, mai ales, perspectivele incerte ale economiei României, au forţat populaţia să aibă o atitudine mai mult decât prudentă în privinţa împrumuturilor. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre companii însă. Potrivit datelor BNR, cererea de credite a populaţiei s-a menţinut constantă în trimestrul doi al anului, după mai multe trimestre de scădere continuă. Pe de altă parte însă cererea companiilor a înregistrat o uşoară creştere. „Băncile au raportat menţinerea cererii pentru creditele de consum la nivelul din T1/2010, contrar aşteptărilor optimiste anterioare a circa jumătate din bănci. Cererea s-a modificat în mod diferenţiat, în funcţie de tipul creditului. O restrângere a cererii este semnalată pentru cardurile de credit şi pentru creditele de consum garantate cu ipoteci. Cererea pentru cardurile de credit a prezentat cea mai mare fluctuaţie de la începutul acestui an”, arată documentul BNR. În aceste condiţii, concluziile nu sunt foarte optimiste: „După câteva aşteptări neconfirmate privind relansarea creditării, băncile şi-au schimbat viziunea şi au indicat că în trimestrul al treilea anticipează continuarea declinului cererii de credite de consum”, arată sondajul citat.
Motivul principal pentru care băncile sunt mai reticente la acordarea creditelor îl constituie deteriorarea calităţii portofoliului, restanţele în continuă creştere. Peste 10% din creditele acordate de băncile locale persoanelor fizice şi companiilor au şanse zero de a mai fi rambursate. Potrivit raportului Băncii Naţionale, la finalul lunii iunie 2010, ponderea creditelor cu restanţe mai mari de 90 de zile în totalul împrumuturilor era de 10,2%, de peste două ori mai mare decât la finele lui 2008. În acelaşi timp, restanţele mai mari de 30 de zile, dar mai mici de 90 de zile (creditele înregistrate la categoria restante şi îndoielnice) s‑au triplat în 2009 comparativ cu 2008, şi-au continuat creşterea şi în prima jumătate a acestui an, atingând la finele lunii iunie o pondere totală de 5,9% (faţă de 1,4% în decembrie 2008). Aceste valori plasează România pe primul loc în Europa în privinţa restanţelor, înaintea unor ţări ca Ungaria, Grecia sau Anglia, unde numărul împrumuturilor bancare este cu mult mai mare decât în ţara noastră.