Un profesor al Academiei Naționale de Informații a SRI, Victor Matei, a fost eliminat de la Universitatea București după ce RL a dezvăluit că acesta era protejatul finului fostului șef al SRI, George Maior. RL a mai arătat că Matei controla o firmă care avea contracte de zeci de milioane de euro cu statul, inclusiv cu SRI.
Finul și fostul consilier al lui George Maior la SRI, Nicolae George Ciobanu, s-a lăudat că a tras sforile pentru ca afaceristul Victor Matei să ajungă profesor la Academia Națională de Informații. După ce a fost acceptat de sistem, firma controlată de Matei, General Service Grup 98, a câștigat o licitație de cinci milioane euro pentru modernizarea hotelului Maramureș, cunoscut ca hotelul SRI. În plus, firma lui Matei a făcut parte dintr-un grup select de zece firme care au obținut ilegal contracte de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”.
DNA: contracte ilegale cu „Marius Nasta”
Afaceristul Victor Matei administrează firma General Service Grup 98. Aceasta face parte dintr-un grup select de zece companii care au beneficiat de contracte de la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, din București, încheiate și derulate ilegal. Prejudiciul a fost calculat la 2,6 milioane lei. Această afacere de corupție a fost investigată și trimisă pe masa judecătorilor de procurorii anticorupție, în decembrie 2011.
În acea perioadă, mai mulți sefi ai Institutului „Marius Nasta”, în frunte cu managerul Adrian Răzvan Mocanu, au încheiat și derulat contracte, „angajând institutul în operațiuni patrimoniale păgubitoare și nelegale. Prin aceste activităţi, cei patru inculpaţi au urmărit să favorizeze anumite firme clientelare”, se menționează într-un comunicat al DNA.
Angajații institutului „au asigurat decontarea unor servicii neprestate, atât prin semnarea unor documente care atestă împrejurări nereale, cât şi prin determinarea reprezentanţilor societăţilor contractante de a întocmi şi semna acte privind livrarea bunurilor şi prestarea serviciilor, având conţinut nereal”, mai spun procurorii.
Încercările de a-l contacta pe Victor Matei s-au lovit de secretara acestuia, fără efect.
Finul lui Maior: „Pe Victor l-am dus -profesor la ANI”
În urmă cu aproximativ trei săptămâni, procurorii anticorupție au scos la iveală jaful de la Casa de Asigurări de Sănătate a Municipiului București. Mai multe firme protejate de șefii instituției au decontat fictiv servicii medicale la domiciliul pacienților. Paguba calculată de procurori a fost estimată la trei milioane de euro. Printre persoanele implicate în mafia din sănătate se află și Nicolae Sergiu Ciobanu, finul și fostul consilier al lui George Maior la SRI și Ministerul Apărării.
Într-o stenogramă din dosar, Nicolae Sergiu Ciobanu i-a povestit unui colaborator al DNA cum a tras sforile pentru ca un „constructor de spitale”, Victor Matei, să ajungă profesor la Academia de Informații a Serviciului Român de Informații: „Păi, da’ în sănătate nu… există un domeniu unde să nu cunosc sau să nu mă mișc, pentru că, de atâția ani de zile, am avut tot felul de contacte cu… Chiar vorbeam cu ăsta, cu… nu știu dacă-l știți pe Matei Victor. El e un constructor de spitale (…). (…) l-am dus profesor la Academia Națională de Informații. SRI-ul are și el o academie. (…) L-am dus acolo, și-a creat o bază, și-a creat o… anumite situații, nu știu ce, nu știu cum, ca anul trecut să participe la o licitație… pentru un hotel al SRI-ului, care erau… e o lucrare de vreo cinci milioane de euro”.
Dan Dungaciu: „Domnul Matei nu e profesor”
RL a scris despre afacerile lui Victor Matei pe 7 septembrie a.c. Până atunci, Victor Matei figura ca profesor pe site-ul masterului Studii de Securitate și Analiza Informațiilor de la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, din cadrul Universității București. Întâmplător sau nu, la scurt timp după dezvăluiri, Victor Matei a fost șters de pe site-ul masterului.
Coordonatorul Masterului de Studii de Securitate și Analiza Informațiilor de la Universitatea București, profesorul universitar Dan Dungaciu, a declarat pentru RL că Victor Matei nu o să mai predea la master. „El nu o să mai predea la noi. Nu a fost niciodată la master, propriu-zis. Nu a fost niciodată angajat. Nu a fost niciodată angajat al Universității din București. Nu a fost niciodată profesor asociat. El acoperea un curs care a avut acoperire la studenți. A publicat și cursul. E un curs deschis în care invităm din când în când oameni cu anumite preocupări ca să acopere o chestiune legată de necesitatea cursurilor”.
Întrebat care au fost motivele pentru care Victor Matei a dispărut de pe site-ul masterului, Dan Dungaciu a mai precizat că de anul acesta va fi altă materie la cursul respectiv. „Vă spun sincer că nu știu nimic de ce a apărut în presă. Acestea sunt chestiuni mai vechi. Ulterior, și-a schimbat biografia profesională. Nu are nici o legătură cu masterul. Nici nu știu cine este Ciobanu. Nu am avut nici o discuție cu el. Domnul Matei nu e profesor. Nu e nici măcar la plata cu ora. Nu are nici un post întreg sau cu jumătate de normă. A publicat o serie de cărți la colecția Studii de Securitate.”
SUCCES. Peste 40 milioane euro de la stat
Firma General Service Grup 98 este patronată în acte de către Constantin I. Matei, în vârstă de 89 de ani. Însă este administrată de fiul său, Victor Matei, despre care Ciobanu spunea că l-a făcut profesor la Academia de Informații a SRI. Din informațiile aflate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice rezultă că firma controlată de Matei a beneficiat de peste 50 de contracte publice. Valoa-rea acestora depășește 40 de milioane de euro.
De exemplu, „constructorul de spitale” Victor Matei a obținut peste 11,4 milioane de euro de la Consiliul Județean Ilfov, condus de liberalul Marian Petrache, pentru reabilitarea, modernizarea și echiparea Spitalului Județean de Urgență Ilfov. Contractul a fost semnat cu asocierea dintre firmele General Service Grup 98 (lider de asociere), Medicare Tehnics SA și Vavian Trading.
CONEXIUNE. Asociat într-un contract-mamut cu tizul lui Florian Coldea
Controversata firmă Medicare Tehnics SA l-a avut ca director general pe Tudor George Coldea, despre care presa a scris că ar fi vărul generalului Florian Coldea, fost prim-adjunct al SRI. Medicare Tehnics construiește și spitalul orășenesc din Mioveni, a cărui valoare a fost calculată la peste 55 milioane euro. Practic, protejatul lui Nicolae Ciobanu (finul lui George Maior, fostul șef SRI), Victor Matei, este asociat cu o firmă care a fost controlată de un cetățean care ar putea fi vărul generalului Florian Coldea, fost numărul 2 în SRI.
Într-un interviu publicat recent, generalul Florian Coldea declara că nu are nici un grad de rudenie cu Tudor Coldea. „Precizez că nu am niciun grad de rudenie cu persoana respectivă, care are același nume cu al meu, nu îl cunosc și nu l-am întâlnit niciodată, iar acest lucru a fost verificat foarte riguros inclusiv la nivelul Comisiei de Control SRI”, a arătat generalul Florian Coldea pentru ziare.com.
Citește ziarul integral în format .pdf AICI!