Deputatul PDL Sever Voinescu scrie pe blogul său că după ce INS a raportat creştere economică el personal simte din nou „adierea revigorantă a optimismului”, însă arată că nu trebuie să „ţopăim de bucurie” ca Mircea Geoană după turul al doilea al prezidenţialelor, potrivit Newsin.
„Aseară, am adormit în starea de spirit în care trăiesc de câteva luni. M-a ajutat la asta un articol din 1937 al lui Mircea Eliade, pe care mi l-a trimis un prieten vechi. Articolul se încheia aşa : Exprima perfect starea mea”, scrie pedelistul, care povesteşte apoi că în cursul acestei zile au venit „în sfârşit, veşti bune”.
„Astăzi de dimineaţă, însă, am reuşit să simt din nou adierea revigorantă a optimismului. În drum spre Parlament, am aflat că INS a raportat, în sfîrşit, creştere economică. În trimestrul II 2010, PIB a crescut. Timid, desigur, cu 0,3%, dar a crescut. Dacă nu mă înşel, e prima creştere trimestrială de PIB după intrarea în recesiune, în trimestrul III din 2008. Ştiu că e nevoie de două trimestre consecutive de creştere ca să putem vorbi despre ieşirea din recesiune. Dar, ca să poţi avea despre două trimestre consecutive, e nevoie, mai întâi, de primul trimestru de creştere. Iată, îl avem”, adaugă Voinescu, care îndeamnă apoi la o atitudine reţinută.
„Sigur, nu trebuie să ţopăim de bucurie. Am putea păţi ca Geoană în celebra scenă. Dar e o veste bună. Înţeleg de la experţii cu care am apucat să vorbesc că resortul acestei creşteri este revigorarea industriei (creşterea exporturilor) şi creşterea comerţului. Totuşi, sectoarele cele mai importante, care, cumulat, dau cam 60% din PIB-ul nostru, adică serviciile şi construcţiile, continuă să meargă în jos. Veţi recunoaşte că, în această atmosferă de apocalipsă, o asemenea veste merită salutată”, conchide Sever Voinescu.
Produsul intern brut (PIB) al României a crescut în al doilea trimestru al acestui an cu 0,3% (în termeni reali) faţă de trimestrul anterior, în timp ce, la nivel de an, economia a scăzut cu 0,6% faţă de trimestrul II din 2009, potrivit primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS).