Fara a avea pretentia ca facem inventarul exhaustiv al erorilor politice ale partidului de guvernamant, identificarea celei mai importante dintre acestea poate deschide calea unor reparatii in ceasul al 12-lea. Si nu, reducerea aparatului bugetar si reforma pensiilor nu reprezinta o prostie.
Cu exact un an in urma ceream premierului si PDL sa nu iroseasca criza si sa treaca la o reforma ampla a statului. Nu ca ne-am fi asteptat sa fim luati in serios si ascultati atunci, dar este un bun pretext pentru a sublinia ca dupa un an suntem exact in acelasi punct si, pentru ca reformele nu au fost realizate la timp, azi stam mult mai prost. PDL a comis cea mai mare si mai triviala din prostiile pe care o putea comite: Autopesedizarea voluntara. Intelegem prin „autopesedizare” lasitatea politica ori teama/dispretul fata de electorat. Este vorba de ideea foarte adanc infipta in mintea politicianului roman din toate partidele ca „lumea nu te alege daca nu-i dai”. Cand nu mai ai nimic de dat, iti cauti o strategie de iesire astfel incat sa minimizezi pierderile si te retragi in opozitie in asteptarea greselilor celorlalti. Acest mod de a gandi se potriveste PSD, partid post-comunist format si mentinut pentru garantarea accesului la putere al grupurilor de interese create pe ruinele comunismului, dar nu merge pentru cei care se revendica a fi de dreapta. De la PSD, cetatenii se asteapta sa fie administratori „competenti” ai sistemului nedreptatii si coruptiei generalizate care fura dar „mai si dau”. De la dreapta se asteapta la reforme economice si politice si la dreptate, nu la pomeni. Si pentru ca nu au raspuns acestor asteptari, toate cele trei incercari de a construi o alternativa de dreapta au esuat sau sunt pe cale de a esua: Atat CDR ca si Alianta D.A. cat si PDL nu au esuat pentru ca ar fi aplicat un program de reforme radical, ci pentru nu au facut-o.
In schimb, s-au comportat exact precum PSD: Au amanat sau anulat reformele, au schimbat clientela PSD (si, dupa constituirea Aliantei 322, pe cea a PSD/PNL) cu propria clientela, au perpetuat coruptia si au inceput sa imparta pomeni pentru a castiga un electorat care, traditional, apartine celorlalti. CDR nu a esuat pentru ca niste comentori isterici urlau toata ziua despre „disolutia autoritatii statului” (las’ c-a restaurat-o Nastase de ne-a iesit pe nas!), ci pentru ca nu a facut reforma coerenta si nu a distrus sistemul fesenist al relatiilor de putere. Alianta DA nu a esuat pentru ca Monica Macovei a fost prea inflexibila in obsesia ei anticoruptie (asa cum ii reproseaza acum unii din „greii” PDL), ci tocmai pentru ca nu a apucat cu hotarare pe calea deschisa de ea. Iar PDL nu va esua intr-un partid de 10-15% pentru ca televiziunile mogulilor latra toata ziua (cu audienta lor, pur si simplu nu conteaza, asa cum s-a vazut la prezidentiale) sau din cauza demagogiei de neoprit au cuplului Ponta-Antonescu, niste caricaturi nereusite de lideri politici, ci pentru ca se comporta ca si cum antenele, realitatile, pontii si antonestii ar avea dreptate! Cu alte cuvinte, ca si cum reducerea si restructurarea aparatului birocratic al statului, reforma pensiilor spre o forma sustenabila bugetar ori reforma justitiei si combaterea coruptiei ar fi ilegitime. Ca si cum a asuma politic un set de masuri dure si necesare ar fi o ruptura inspaimantatoare de traditia politica pesedista a lui „lumea te alege daca ii dai”, o incursiune plina de primejdi in teritoriul politic necartografiat al onestitatii, responsabilitatii si respectarii cuvantului dat. O perspectiva terifianta, intr-adevar! Dar consecinta de bun simt este una singura: daca tot nu are de ales decat intre PSD si o copie nereusita a PSD („astia-s la fel ca aia sau mai rai!”) atunci populatia va alege originalul. Nu din fatalism mioritic ci din calcul de oportunitate.
Solutia pentru oprirea acestui declin rapid este revenirea la o identitate de dreapta. Marea calitate a dreptei este ca, spre deosebire de stanga vesnic obsedata de control si reglementare, are incredere ca oamenii stiu intotdeauna mai bine decat guvernul sa isi apere interesele si sa isi conduca viata. PDL ar trebui sa aiba incredere in oameni ca stiu ce este mai bine pentru ei. Sa isi asume una sau doua masuri de reforma, oricat de impopulare (amnistia fiscala NU este una dintre ele!) si sa le duca la bun sfarsit coerent si fara ezitari, oricat clabuc ar face mogulimea. Sa reia tema anticoruptiei chiar cu pretul sacrificarii unor membri de seama pentru ca ar fi ca incizia unei rani infectate – curge putin sange dar organismul se insanatoseste. Si sa asculte cu mai multa atentie vocea societatii civile asumate de centru-dreapta, care i-a oferit si inca ii mai ofera idei bune si inca gratis.
