14.4 C
București
luni, 16 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăFMI şi CE încep de luni o nouă evaluare a României

FMI şi CE încep de luni o nouă evaluare a României

O misiune a Fondului Monetar Internaţional, condusă de Jeffrey Franks, se va afla, în perioada 26 iulie – 4 august, la Bucureşti, pentru a încheia cea de-a cincea evaluare a îndeplinirii de către România a Acordului Stand-By, semnat în mai 2009, informează Hotnews.

 

Concomitent, se va afla la Bucureşti si o misiune a Comisiei Europene.

Misiunea FMI va avea trei obiective principale, şi anume analizarea rectificării bugetului pe 2010, discutarea bugetului pe 2011 şi trecerea în revistă a politicilor fiscale şi monetare, după cum a explicat recent reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, fost ministru de Finanţe.

Sosirea misiunii de evaluare a FMI a fost precedată de venirea la Bucureşti, la cererea ANAF, a unei misiuni de asistenţă tehnică din partea Departamentului de afaceri fiscale al FMI, aflată în capitala României, în perioada 14-28 iulie, pentru a consilia experţii ANAF cu privire la măsurile pentru îmbunătăţirea colectării veniturilor.

Echipa experţilor fiscali ai FMI, condusă de Thomas Martin Story, a revizuit stadiul recomandărilor făcute anul trecut de o echipă similară.

Programul de asistenţă financiară a României, în valoare totală de peste 20 de miliarde de euro, este susţinut de FMI (13,6 miliarde de euro), Comisia Europeană (5 miliarde de euro), Banca Mondială (un miliard de euro) şi alţi finanţatori internaţionali.

Până în prezent, România a primit aproape 10,7 miliarde de euro de la FMI, 2,5 miliarde de euro de la UE şi 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă