Deshumarea soลฃilor Ceauลescu, la 21 de ani de la moartea acestora, ar putea avea o mizฤ cu adevฤrat importantฤ dacฤ va oferi informaลฃii noi referitoare la moartea acestora. În ce mฤsurฤ însฤ analiza medicilor legiลti, cerutฤ de familie, ar putea lฤmuri, mฤcar parลฃial, speculaลฃiile care au apฤrut în timpul Revoluลฃiei?
Membrii familiei Ceauลescu s-au arฤtat în ultimii ani sceptici cฤ dictatorul ลi soลฃia acestuia s-ar afla înmormântaลฃi în Cimitirul Ghencea. Acest lucru a alimentat speculaลฃiile cฤ, de fapt, soลฃii Ceauลescu ar fi fost omorâลฃi înainte de 25 decembrie 1989. E puลฃin probabil însฤ ca analiza medicilor legiลti sฤ scoatฤ la ivealฤ elemente care sฤ susลฃinฤ aceastฤ teorie. La fel de puลฃin probabilฤ poate fi consideratฤ ลi varianta în care, în urma analizei ADN, s-ar constata cฤ în cele douฤ morminte sunt alte persoane. Pe de altฤ parte, pentru Valentin Ceauลescu ลi Mircea Oprean, soลฃul Zoiei Ceauลescu, cei care au solicitat examinarea rฤmฤลiลฃelor celor doi, demersul are o semnificaลฃie personalฤ. Oprean a declarat de altfel cฤ ar dori sฤ facฤ „tot ce este creลtineลte” pentru rฤmฤลiลฃele cuplului Ceauลescu.
În acelaลi timp însฤ, existฤ voci care susลฃin cฤ deshumarea celor douฤ cadavre are o mizฤ politicฤ. Una dintre acestea este Dan Voinea, fost procuror în ลedinลฃa de judecatฤ din 25 decembrie 1989, care a cerut pedeapsa capitalฤ pentru cuplul dictatorial. „Se doreลte victimizarea cuplului dictatorial prin acreditarea ideii cฤ soลฃii Ceauลescu nu au avut parte de un proces corect. E adevฤrat cฤ nu s-a fฤcut o cercetare criminologicฤ aลa cum se face pe timp de pace, dar ar trebui sฤ ne reamintim cฤ în ziua de 25 decembrie 1989 oamenii erau împuลcaลฃi pe strฤzi de aลa-ziลi teroriลti, apฤrฤtori ai cuplului Ceauลescu. Ar fi fost bine sฤ se facฤ un proces ca la carte, pentru cฤ atunci s-ar fi constituit în pฤrลฃi vฤtฤmate toลฃi rฤniลฃii ลi urmaลii celor uciลi în decembrie 1989, toลฃi deลฃinuลฃii politici, milioanele de victime ale comunismului, urmaลii femeilor care au murit din cauza avorturilor. Atunci am fi avut un adevฤrat proces al comunismului”, spune Voinea.
În decembrie 1989, soลฃii Ceauลescu au fost înmormântaลฃi, fฤrฤ nume, în Cimitirul Ghencea. De înmormântare s-a ocupat Ministerul Apฤrฤrii Naลฃionale.Dupฤ circa 10 ani, Zoia ลi Valentin Ceauลescu au cerut prin instanลฃฤ ca MApN sฤ ateste cu documente locul în care au fost înhumate cadavrele pฤrinลฃilor lor. Au cerut ลi exhumarea lor, dar nu li s-a aprobat. Dupฤ moartea Zoiei, procesul a fost continuat de soลฃul acesteia, Mircea Oprean, ลi de Valentin Ceauลescu, care au câลtigat procesul.