Refuzul PSD de a se alătura PNL la guvernare după eventualele alegeri anticipate plasează PSD în poziţia de principal competitor al PDL. Liberalii riscă mediocritatea.
„Toate încercările mele de a aduce la dialog partidele de opoziţie s-au soldat cu poziţii extrem de obraznice la adresa mea, cu aroganţă”, şi-a justificat Traian Băsescu refuzul de a lua în calcul alcătuirea unei noi coaliţii de guvernare.
„Dacă am avea o majoritate să construim un Guvern, i-am cere preşedintelui să desemneze un premier al acestei majorităţi. Dacă nu ar face-o şi ar face ca toamna trecută, ca împotriva unei majorităţi parlamentare să-şi impună voinţa, da, am iniţia procedurile de suspendare”, a replicat Crin Antonescu, în virtutea inerţiei electorale.
„Orice acţiune comună cu PNL este absolut necesară şi o vom face împreună, până la alegeri. După alegeri, noi vrem să guvernăm cu măsuri şi soluţii de stânga, liberalii vor să guverneze cu măsuri şi soluţii de dreapta, dar asta numai şi numai oamenii pot să decidă”, a intervenit rece mesajul PSD, prin Victor Ponta.
Pe scurt, „nu am să accept şi alte culori politice în Guvern alături de PDL pentru că aţi fost obraznici”, spune Traian Băsescu, „dacă nu accepţi, o să te suspendăm”, ameninţă Crin Antonescu, „ Nu, pe noi nu ne interesează nici ifosele preşedintelui, nici guvernarea cu liberalii, vrem anticipate ca să guvernăm singuri”, răstoarnă PSD întreaga ecuaţie.
Preşedintele se răsteşte la toată lumea, cere Guvernului său incompetent imposibilul, adică să se reformeze, să anuleze majorarea TVA, să treacă la impozitarea pensiilor, abia salvate de la tăiere. Prins între două focuri, Emil Boc spune că se va reveni asupra TVA când se vor găsi alternative, secondat de ministrul Muncii care precizează că la Guvern „se analizează”. Dar toată lumea ştie că liderii/parlamentarii PDL – primiţi cu ouă, roşii şi dispreţ în toată ţara – au jurat că tentativa de tăiere a pensiilor a fost ultima dandana pe care îşi pun semnătura, că economiile trebuie să se facă din altă parte, dar din altă parte nu sunt în stare şi nici nu mai au timp să taie până la protestele şi deciziile din toamnă. Totuşi, Traian Băsescu ar putea pune capăt imediat ipotezei dezastruoase a anticipatelor dacă ar renunţa la Emil Boc şi ar negocia. Nu ştie însă cum şi nu are sfătuitori înţelepţi.
Crin Antonescu este şi el furios. Nu numai pe „dictatorul Băsescu”, aceasta este probabil o furie by default, ci şi pe „logica strict electoralistă” a PSD care refuză, domnule, ideea intrării la guvernare cu liberalii. Drept represalii, prezidenţiabilul PNL anunţă că partidul său va prezenta în toamnă un guvern din umbră, spre uzul naţiunii. Pueril. Jalnic. Un partid de opoziţie serios ar fi trebuit să aibă deja un guvern din umbră şi să nu insiste să-şi facă doctrina şi istoria terci într-o imposibilă alianţă cu social-democraţii/fost-comunişti.
Victor Ponta este singurul care are motive să fie calm. Partidul său este singurul care creşte constant în sondaje, singurul care foloseşte atent nemulţumirea publică provocată de criză şi de gafele imense ale actualei guvernări. Iar refuzând ideea unui guvern cu PNL, PSD a semnat moartea coaliţiei stabilite în 2009 la Grivco. Bine ar fi să nu se răzgândească. Fanii necondiţionaţi ai „dreptei” româneşti pot refuza cât vor evidenţa, capul struţului în nisip nu va împiedica PSD să devină eficient. Sau să pară, ceea ce în termenii numărului de voturi este acelaşi lucru.
Iar PSD este acum mai puternic decât PNL şi PDL pentru că este singurul partid din România în care convieţuiesc mai mulţi poli de putere, singurul care şi-a tranşat greşelile după prezidenţiale, singurul care şi-a înlocuit liderul perdant, în loc să-l ridice în slăvi.
Creditul pentru această realizare cu adevărat notabilă trebuie împărţit însă cu Traian Băsescu. Apetitul său ameninţător pentru „o majoritate parlamentară solidă”, satisfăcut prin racolări, traseism şi manevre urâte în Parlament, a forţat la congresul PSD din februarie „soluţia Ponta”. Hemoragia parlamentară s-a oprit, iar ieri secretarul general Philip Cordery a declarat că UNPR nu va călca niciodată în Partidul Socialiştilor Europeni.
Păcat că nu gândeşte şi dreapta. Am avea o rază de speranţă.
