Teatrul Naţional de Operetă „Ion Dacian” a demarat un program de concerte prin orăşele, comune şi sate pentru a familiariza publicul rural cu marile creaţii ale genului. Reacţiile localnicilor: au aplaudat într-o biserică reformată, deşi o regulă nescrisă interzice acest lucru, şi le-au cerut artiştilor melodii de dans.
Primele mici localităţi ce au beneficiat de concerte ale Operetei au fost Petrisat din judeţul Alba şi Sărata Monteoru din Buzău. „Vrem să reprezentăm cu adevărat Teatrul Naţional de Operetă, să fim, adică, artiştii care slujesc întreaga ţară, şi nu doar pe bucureşteni”, a declarat Răzvan Dincă, directorul TNO. „Oamenii din sate şi comune nu au acces la marea cultură decât dacă se duc în oraşele apropiate. Pentru mulţi dintre ei, un astfel de eveniment, adică un spectacol al unui teatru din Capitală jucat în satul lor, se întâmplă, poate, o singură dată în viaţă.”
„Sunt la fel de mulţi oameni ca la Paşti şi la Crăciun”
Şi, într-adevăr, artiştii s-au bucurat în aceste două localităţi de o primire mult mai caldă decât în marile oraşe. La Petrisat, un grup de artişti ai Teatrului Naţional de Operetă a concertat chiar în ziua în care se sărbătorea ziua satului, în apropierea sărbătorii Sfinţilor Petru şi Pavel. Petrisat este o aşezare maghiară de pe Târnava Mică, atestată documentar din 1318. Fiind vorba de un sat unguresc, directorul Teatrului Naţional de Operetă l-a invitat să-i însoţească pe artişti în acest turneu şi pe ambasadorul Ungariei la Bucureşti, Oszkar Fuzes, care a venit împreună cu soţia şi fiica sa. Chiar dacă ungurii sunt oameni mai reţinuţi din fire şi nu năvălesc pe uliţe ca nişte gură cască, în ciuda burniţei reci care cădea în dimineaţa de sâmbătă în care autocarul Teatrului Naţional de Operetă şi maşina cu număr de corp diplomatic şi cu steagul Ungariei fluturând vesel şi-au făcut apariţia pe strada principală, pe după porţile înalte se vedeau ochi curioşi care nu-şi mai stăpâneau nerăbdarea. Concertul urma să aibă loc după slujba din biserică. Aproape toţi cei 591 de locuitori ai satului (exceptându-i, desigur, pe sugari şi pe cei prea bătrâni pentru a se putea mişca) şi-au făcut apariţia în haine de sărbătoare, unii chiar în straie populare, la biserică, o clădire de secol XIII. „Sunt la fel de mulţi oameni ca la Paşti şi la Crăciun”, spunea plin de mândrie un localnic. Pentru că biserica era prea mică, mulţi dintre cei prezenţi au rămas fără locuri pe băncuţe, privind ceremonia în picioare, în timp ce alţii, şi mai puţin norocoşi, au rămas pe dinafară, ascultând totuşi slujba şi apoi concertul din curtea bisericii.
Un localnic le-a cerut artiştilor un ceardaş
Concertul având loc într-un lăcaş de cult, cei trei solişti ai Operetei, soprana Silvia Şohterus, baritonul Ştefan Popov şi tenorul Florin Budnaru, au avut un repertoriu adecvat: „Ave Maria” din opera „Otello” de Verdi, „Pie Jesu” din „Recviemul” lui Faure, „Ave Maria” (Bach-Gounod), „Ombra Mai Fu” de Handel şi altele. Deşi preotul îi avertizase pe artişti că în bisericile reformate nu sunt permise aplauzele, sătenii din Petrisat nu au mai ţinut cont de regula nescrisă şi au aplaudat în picioare. Concertul a continuat cu un recital de zile mari al Cvartetului de Coarde „Bella Musica”, cu patru dintre cele mai bune instrumentiste ale orchestrei TNO. Fetele şi-au găsit repede un fan în persoana lui Zoly baci, un bătrânel vesel care aplauda ritmic, uşor nedumerit că ceilalţi spectatori nu-i ţin isonul. El s-a dus, la un moment dat ţintă spre violonista Geanina Merargiu, pe care o identificase corect drept conducătoarea grupului, a luat-o de după umeri şi i-a spus ceva la ureche. Cum s-a exprimat în limba maghiară, artista nu l-a înţeles. Cercetări ulterioare au scos la lumină faptul că Zoly baci ceruse să i se cânte şi lui un ceardaş. Artiştii au fost la final răsplătiţi cu aplauze îndelungi, lacrimi şi flori. Vădit emoţionat, un domn din cale afară de simpatic a venit după concert la baritonul Stefan Popov, i-a strâns mâna admirativ şi i-a spus: „Bravo, domnule! Mi-o plăcut cum ai zghierat!”. A fost un compliment preţios, pe care artistul nu-l va uita probabil niciodată.
În weekendul trecut, în timp ce America se sărbătorea fără artificii, localitatea Sărata Monteoru serba 500 de ani de atestare documentară, 115 ani de funţionare a staţiunii balnear şi 85 de ani de funcţionare a Minei de Petrol. Teatrul Naţional de Operetă s-a deplasat la Sărata Monteoru cu forţe sporite. Spectacolul de teatru muzical pentru copii „Cocoşelul neascultător” a făcut sâmbătă dimineaţă deliciul celor mici, iar seara concertul-colaj din operete celebre „Opereta râde, cântă şi dansează” i-a încântat pe cei mari. Susţinut pe esplanada Vilei Monteoru, un superb conac boieresc ce a aparţinut vechii familii Monteoru, concertul a avut ceva din farmecul decadent al petrecerilor interbelice. O mulţime de tineri din localitate se îmbrăcaseră chiar cu haine de epocă, sporind impresia de călătorie în timp. Rochiile sclipitoare ale solistelor, fracurile elegante ale soliştilor, tangourile pasionale încinse de balerini, toate te făceau să uiţi că eşti în România anului 2010, ameninţată de faliment şi de puhoaiele apelor.
