8.4 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialSinistraţii din Târlişua, solidari cu sinistraţii din Moldova

Sinistraţii din Târlişua, solidari cu sinistraţii din Moldova

Localnicii din Târlişua, comună lovită de inundaţii în urmă cu patru ani, au început, de luni, să adune alimente pentru sinistraţii din Moldova. Autorităţile locale au organizat patru puncte de colectare în tot atâtea sate.

Primarul comunei Târlişua, Ştefan Negreanu, iniţiatorul campaniei de strângere de ajutoare, a declarat, luni, că le-a spus sătenilor să doneze numai alimente neperisabile, precum făină, cartofi sau conserve, întrucât consideră că acestea sunt absolut necesare pentru oamenii din Moldova care au rămas fără case şi fără mâncare.

Întorc ajutorul pe care l-au primit la greu

„Am fost ajutaţi în urmă cu patru ani de toată ţara, acum e rândul nostru să ajutăm. Avem o obligaţie morală faţă de aceşti oameni. Ştim că se adună ajutoare din toată ţara, dar vrem să fim şi noi generoşi cu sinistraţii din Moldova”, a spus Negreanu, potrivit căruia sătenii strâng alimente din satele Târlişua, Borleasa, Agrieş şi Molişet.

Acţiunea de colectare a început luni şi va dura o săptămână. Deja, a fost rezolvată şi problema transportului acestora cu un camion spre zonele calamitate. În cazul în care până la sfârşitul săptămânii nu se vor aduna suficiente alimente cât să umple un camion, autorităţile locale sunt gata să meargă din poartă în poartă să ceară de la fiecare localnic.

„Eu sper să nu se ajungă aici, dar, dacă vedem că nu există o reacţie pe măsura aşteptărilor noastre, aşa vom face, va fi planul B”, a declarat Negreanu, potrivit căruia nu se poate ca o comună care a primit sute de tone de ajutoare să nu ajute la rândul ei.

În 20 iunie 2006, o viitură puternică a măturat Valea Ţibleşului, apele umflate ale râului Ilişua şi a ucis 13 oameni. Apa a distrus 46 de locuinţe şi a avariat alte câteva sute de gospodării. Sătenii au fost însă ajutaţi să-şi refacă atât gospodăriile distruse, cât şi infrastructura localităţii. Timp de câteva luni, în localitate au ajuns zeci de camioane cu ajutoare. În prezent, la Târlişua nu mai sunt vizibile decât pe foarte puţine case urmele inundaţiei de acum patru ani.

Pompierii din Hunedoara pleacă în Moldova

Un detaşament format din 40 pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara este pregătit să ofere ajutor colegilor care intervin în zonele afectate grav de inundaţii. Viorel Demean, şeful ISU Hunedoara, a declarat că „dacă va fi nevoie, pompierii nominalizaţi să facă parte din acest detaşament, vor porni în cel mai scurt timp spre locul intervenţiei”. Pompierii hunedoreni vor duce cu ei tehnică specifică de acţiune în caz de inundaţii şi motopompe.

Cele mai citite

Elena Lasconi dezvăluie ce le-ar cere lui Putin și lui Trump dacă s-ar vedea cu ei

Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, a fost întrebată, miercuri seara, în emisiunea electorală „Alege ce urmează!“ de la Antena 1, ce ar...

Ciucă a dat în scris că nu va apăra pe nimeni în fața justiției. Nu l-a nominalizat expres pe Iohannis

Candidatul prezidențial al PNL, Nicolae Ciucă, a semnat în direct, la dezbaterea electorală de la Antena 3 CNN, o hârtie în care spune că...

SUA și-ar putea redeschide joi ambasada de la Kiev

Statele Unite se aşteaptă ca ambasada americană la Kiev să revină la operaţiunile normale joi după o alertă de securitate, le-a declarat miercuri reporterilor...
Ultima oră
Pe aceeași temă