Întreaga lume financiară se bazează pe o intervenţie a Băncii Naţionale. Instituţia condusă de Mugur Isărescu dă semnale că le va îndeplini dorinţa.
Pe principiul o nouă zi un nou maxim, cursul de schimb a urcat ieri la 4,3688 lei/euro. Întreaga lume financiară este caracterizată însă de o atitudine moderată, iar spre finalul şedinţei, moneda naţională începuse deja să se aprecieze faţă de minim. Toate privirile sunt aţintite asupra Băncii Naţionale, care astăzi a dat un mesaj de calm prin menţinerea dobânzii de politică monetară la nivelul minim istoric de 6,25%”. Banca centrală a României va interveni cu siguranţă în sensul stabilizării cursului de schimb pentru că o bună parte a populaţiei are credite în euro, dolari sau franci elveţieni”, spune un analist al Nordea Bank, instituţie activă pe pieţele valutare sud-est europene.
Rezerva valutară, ancoră pentru curs
Tot despre o intervenţie a băncii centrale vorbeşte şi şeful Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) care spune că nu este pentru o depreciere abruptă a leului deşi un curs ridicat ajută exportatorii. „Sunt sigur că banca centrală, care trebuie să apere inflaţia, iar unul dintre indicatorii prin care face acest lucru este tocmai cursul de schimb, va fi un actor prezent în piaţă ca să poată să calmeze piaţa valutară şi spiritele, precum şi să dea un semnal de continuitate. Noi suntem pe acest curs, cuprins între 4,1 şi 4,3 lei/euro, care de când a început criza a fost singura ancoră care ne-a ajutat”, spune Mihai Ionescu. Şi analiştii băncilor străine văd în Banca Naţională şi, mai ales, în rezerva ei valutară o ancoră pentru cursul de schimb. „Acordarea următoarei tranşe din împrumutul de la FMI ar duce valoarea rezervelor valutare ale României la zece luni de import. Acest lucru este o ancoră puternică pentru leu care, după părerea noastră, este subevaluat faţă de euro”, se declară într-o notă citată de Bloomberg. Rezervele valutare ale României se află în acest moment la un nivel maxim istoric de 32,4 miliarde de euro.
Mesaj clar din partea BNR
Banca Naţională transmite la rându-i, un mesaj destul de clar în ceea ce priveşte intenţia de interveni în pieţele financiare. „În condiţiile în care majorarea taxei pe valoarea adăugată va conduce imediat la o creştere semnificativă a nivelului preţurilor cu amănuntul. … BNR va acţiona pentru limitarea efectelor …”, arată comunicatul BNR, care explică decizia Consiliului de Administraţie de a menţine dobânda-cheie la nivelul de 6,25%. De altfel, banca centrală anunţă că va gestiona „ferm” lichiditatea din piaţă, cuvânt mult mai puternic decât gestionarea „adecvată” despre care vorbea comunicatul de la precedenta şedinţă. Practic, banca centrală anunţă că va atrage tot surplusul de lichiditate din piaţă.
Toată lumea stă cu privirea aţintită asupra euro, însă nu euro şi nici măcar dolarul nu deţin recordul de apreciere faţă de leu. Această performanţă o deţine francul elveţian, o monedă în care sunt împrumutaţi suficient de mulţi români şi care doboară record după record. De la începutul anului până ieri, moneda elveţiană câştigase aproape un leu faţă de moneda locală. Cu alte cuvinte, valoarea unei rate de 400 la credit de franci a crescut de la 1.134 lei pe 4 ianuarie la 1.360 lei astăzi.