2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialPiei, satano! Lasă-ne jocul în pace!

Piei, satano! Lasă-ne jocul în pace!

Nu mai suport! Jaful cu acte în regulă de la acest Campionat Mondial şi neputinţa locuitorilor Terrei fotbalistice sunt două poveri în plus pentru orice suporter cinstit. Desigur, fotbalul nu e un ingredient vital, precum oxigenul, H2O, impozitele sau votul universal. Şi totuşi, asta nu încălzeşte pe nimeni chiar şi în plin proces de tremur global.

Cine a văzut Germania-Anglia şi Argentina-Mexic are toate motivele să fie mâhnit de batjocura în direct. La 2-1 pentru nemţi, englezii au gol valabil. L-a văzut o lume întreagă, mai puţin arbitrii lui Il Capo di Tutti Capi, marele mic Sepp Blatter (foto), şeful FIFA.

Ne-a fost de-ajuns? Nu. După câteva ore distanţă, altă grozăvie! La 0-0 cu Mexicul, Argentina înscrie dintr-un ofsaid cât Buenos Aires. Culmea, pe tabela de marcaj a stadionului rulează faza în care se vede hoţia! Văd urmaşii aztecilor, vede arbitrul de linie, văd spectatorii, până şi Maradona. Toată lumea priveşte frauda. Şi? Nimic. Gol şi arrivederci, de la fluieraşul italian Roberto Rosetti, să fie primit!

După acele momente-cheie, inevitabil echilibrul s-a rupt. Germania şi Argentina au mai dat o căruţă de goluri. Cum era la 2-2, respectiv 0-0? Sigur, un destin onest. Dar maleficul Blatter nu putea permite aşa ceva. În lumea tehnologiei infinite, a imaginii 3D şi a iPhone-ului X, blatistul nr. 1 de la FIFA preferă să ţină cu dinţii de nişte reguli caduce, când poate, simplu, să stopeze furtul. Divinitatea ne-a pus în mână instrumentul evoluţiei. Sepp Blatter îl urăşte. Ignoră inteligenţa lumii, promovând prosteala conservatoare. Ucide cu bună ştiinţă adevărul. Şi spiritul jocului. Piei, satano! Lasă-ne jocul în pace!  

Laurenţiu Ciocăzanu

2010/06/27//132400-laurentiu-ciocazanu-mic.jpg

Cele mai citite

Tragedie pentru Endrick! Un membru al familiei, ucis într-un atac armat în Brazilia

Atacantul brazilian Endrick, jucător al echipei Real Madrid, trece printr-un moment dificil după ce o rudă a sa ar fi fost împușcată mortal în...

Andrei Rațiu a ajuns la o cotă de 7 milioane de euro!

Cota de piață a lui Andrei Rațiu (26 de ani), fundașul dreapta al celor de la Rayo Vallecano, a crescut semnificativ, ajungând la 7...

Radu Drăgușin, gata să joace împotriva lui Wolves după accidentarea din meciul cu Nottingham!

Radu Drăgușin a ieșit accidentat în finalul partidei dintre Nottingham Forest și Tottenham, pierdută de londonezi cu 1-0, dar jurnaliștii englezi anunță că fundașul...
Ultima oră
Pe aceeași temă