Academia Naţională de Informaţii, subordonată SRI, are, începând cu acest an universitar, un nou rector, acesta fiind profesorul universitar dr. Adrian Ivan, anunță marți, într-un articol, jurnalista Melania Cincea.
La solicitarea acesteia, noua conducere a universităţii a transmis, prin intermediul SRI, că nu poate face publice nici numele contracandidaţilor cu care actualul rector a dat concurs, nici numele membrilor comisiei de concurs:
„Numele contracandidaţilor domnului prof. univ. Ivan Adrian-Liviu pentru concursul organizat de Academie, în vederea ocupării funcţiei de rector, nu sunt informaţii cu caracter public, aceste persoane fiind cadre ale ANIMV, instituție care este o unitate militară”.
În schimb, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, fost ministru al Educaţiei, spune că nu există nicio prevedere legală care să permită secretizarea numelor candidaţilor la un concurs pentru ocuparea funcţiei de rector şi nici nu poate fi invocată calitatea acestora de ofiţeri ai unei unităţi militare.
Citește integral acest articol pe site-ul putereaacincea.ro.