Răzvan face snowboard de 11 ani, alpinism şi rafting, iar cea mai nouă pasiune a lui este heliski. Împreună cu alţi patru pasionaţi de senzaţii tari, se urcă într-un elicopter care-i duce pe versanţi din Făgăraş, unde nu mai are nimeni acces.
Odată ajunşi în vârf, coboară iute pe schiuri ca să prindă cât mai multe ture în ora stabilită şi urcă din nou cu elicopterul care îi aşteaptă la baza versantului. „Dacă te prinde o avalanşă, şansa să scapi cu viaţă e de 50%. Dacă nu eşti foarte priceput, poţi să te răneşti de stânci, deoarece nu e un loc amenajat. Dincolo de asta, eşti în mijlocul munţilor, iar dacă se întâmplă ceva, echipajul de salvare ajunge destul de greu. După o experienţă de genul ăsta, vezi viaţa cu alţi ochi”, spune tânărul de 33 de ani care a făcut pentru prima oară heliski anul acesta, în martie.
„Senzaţiile oferite nu au preţ”
Dacă-şi evaluează bine riscurile, totul e sub control, crede el. „Trebuie să fii pregătit din punct de vedere fizic şi emo¬ţional şi să iei măsuri rapide dacă se întâmplă ceva„, adaugă el. Heliski nu e doar un sport periculos, ci şi costisitor. O oră de senzaţii tari costă în jur de 400-500 de euro.
Echipamentul include un dispozitiv util în caz de avalanşă, care îi ajută pe cei din echipă să-l localizeze pe cel acoperit de zăpadă, o lopată care se demontează şi care se pune în rucsac, utilă pentru a scoate din zăpada o eventuală victimă din echipă şi cască pentru pro¬tecţie. „Senzaţiile oferite nu au preţ. Lucrez la cor¬po¬raţia «multigalactică» să câştig bani şi să mă pot da iarna cât mai des cu snowboardul, să am bani de echi¬pament, iar în coada listei rămân întreţinerea, hainele, mân¬¬¬carea şi alte chestii lu¬¬meşti„, spune Răzvan.
Pasiunea l-a costat pe Răzvan şi sănătatea. În urmă cu patru ani, a sărit de pe o stâncă de opt metri, a căzut pe spate şi a făcut hernie de disc. Doi ani de la operaţie a stat pe tuşă, iar apoi s-a apucat din nou de snowboard, în ciuda interdicţiilor medicale.
Carieriştii, pe lista neagră
Ca şi în cazul celorlalte tipuri de dependenţă, riscul de a nu putea trăi fără un nivel ridicat de adrenalină apare mai ales dacă expunerea are loc până la vârsta de 21 de ani, perioadă în care creierul se dezvoltă. Bărbaţii sau persoanele impulsive şi cele care au avut ADHD (deficit de atenţie şi hiperactivitate) în copilărie sunt mai predispuse să devină dependente de adrenalină şi să caute frecvent senzaţii tari, spun psihologii. „Când eram mic, spărgeam geamurile vecinilor dacă nu ne lăsau să ne jucăm, eram bătăuş şi aruncam cu pungi cu apă după fete”, recu¬noaşte amuzat Răzvan.
Dependenţi de adrenalină nu sunt doar cei care practică sporturi periculoase, ci şi cei care conduc maşina sau motocicleta cu viteze mari sau cei care-şi pun meseria pe primul plan şi-i alocă tot timpul. Dependenţa de adrenalină se manifestă şi la pasionaţii de jocuri de noroc, pentru că expe¬rien¬ţa primelor jocuri oferă o sti¬mu¬lare foarte puternică pentru creier. „Simptomele sunt aceleaşi ca la dependenţa de amfetamine: persoana respectivă se simte antrenată în ce face, activitatea îi captează întreaga atenţie, nivelul de stimulare e foarte intens, iar doza trebuie crescută treptat„, explică psihiatrul Eugen Hriscu.
RISCURI
Apare nevoia unei noi „doze”
Atunci când adrenalina este preluată din exterior, organismul este foarte solicitat, iar metabolismul crescut. Odată eliminată din organism, poate să se instaleze o stare de epuizare şi depresie, iar apoi să apară nevoia unei noi doze. „Starea de excitaţie este foarte mare. Dependenţii de adrenalină nu reuşesc să se relaxeze şi ajung să folosească adesea substanţe de calmare, precum alcoolul. Carieriştii ajung acasă şi, neputându-se relaxa, pot deveni dependenţi de pastilele de somn„, spune psihiatrul Eugen Hriscu, care le recomandă dependenţilor de adrenalină să găsească surse pozitive de stimulare, cum ar fi maratoanele.
