2.8 C
București
luni, 30 decembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Şeitan: Pensiile nu mai pot fi tăiate în condiţiile deciziei CCR

Şeitan: Pensiile nu mai pot fi tăiate în condiţiile deciziei CCR

Şeitan a fost întrebat dacă mai pot fi tăiate pensiile în condiţiile date de Curtea Constituţională. „De tăiat nu”, a răspuns ministrul, citat de Mediafax.

Curtea Constituţională a decis, vineri, cu majoritate de voturi, că unele măsuri de austeritate din legile pentru care Executivul şi-a angajat răspunderea în faţa Parlamentului, respectiv cele referitoare la pensiile speciale ale procurorilor, judecătorilor şi magistraţilor CC, cele privind reducerea cu 15% a cuantumului brut al pensiilor cuvenite sau aflate în plată, a indemnizaţiei de însoţitori pentru pensionarii de invaliditate de gradul I, precum şi cele referitoare la valoarea punctului de pensie utilizat de 622,9 de lei, sunt neconstituţionale.

Celelalte prevederi din legile austerităţii, printre care şi reducerea salariilor bugetarilor cu 25 la sută, au fost declarate constituţionale.

Cele mai citite

Comisia electorală din Polonia revine asupra deciziei privind finanțarea partidelor de opoziție

Comisia Electorală a Poloniei a decis să anuleze decizia anterioară prin care respingea raportul financiar pe 2023 al partidului naționalist Lege și Justiție (PiS),...

CSM CSU Oradea îşi menţine invincibilitatea în campionat! Victorie categorică împotriva SCM Timișoara

CSM CSU Oradea continuă să impresioneze în Liga Națională de Baschet Masculin, păstrându-și invincibilitatea după o victorie convingătoare, scor 75-59, împotriva SCM winsed.swiss Timișoara. Meciul...

Christensen, dorit de Juventus! Fundașul Barcelonei, soluție pentru problemele defensive ale torinezilor

Andreas Christensen, fundașul central al Barcelonei, este una dintre țintele principale ale lui Juventus în perioada de mercato din iarnă. Torinezii, antrenați de Thiago...
Ultima oră
Pe aceeași temă