Spitalul Județean de Urgență din Suceava va fi preluat, din nou, începând de joi, 30 aprilie, de o conducere civilă, întrucât „situația este stabilizată”, a anunțat, joi dimineață, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan.
În funcția de manager interimar a fost desemnat medicul Anatolii Buzdugan, a precizat prefectul de Suceava. Potrivit datelor disponibile pe internet, dr. Anatolii Buzdugan este medic neurochirurg și este originar din Basarabia.
Toți cei trei medici care fac parte din noua conducere civilă (manager interimar, director medical și director de îngrijiri) au fost aleși prin vot, de către angajații spitalului, a spus prefectul județului Suceava.
Conducerea militară, formată din ofițeri din MApN, care fusese instalată la Spitalul Județean Suceava va fi retrasă joi.
Tot joi, este așteptat să ajungă la acest spital și ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.
Județul Suceava are aproape 3000 de cazuri confirmate de Covid-19, acesta fiind cel mai mare focar de coronavirus din România.