6.3 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialCum a câştigat Boc majoritatea în Curtea Constituţională

Cum a câştigat Boc majoritatea în Curtea Constituţională

Premierul Boc a câştigat majoritatea judecătorilor de la Curtea Constituţională promiţând UDMR că oficialii săi nu vor fi afectaţi de remaniere sau restructurări.

După ce Mircea Ştefan Minea şi Antoanella Motoc vor depune jurământul, Curtea Constituţională va funcţiona iar în efectiv complet, de nouă judecători. Doar că, faţă de acum o lună, majoritatea voturilor este deţinută de coaliţia aflată la putere prin Augustin Zegrean (propus de PDL în 2007), Puskas Valentin Zoltan (propus de UDMR în 2007), Petre Lăzăroiu (repropus de preşedintele Tra-ian Băsescu pentru un mandat complet, după ce a mai îndeplinit această funcţie timp de doi ani), Mircea Ştefan Minea (şeful catedrei de Drept Public de la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, unde a predat mulţi ani şi Emil Boc) şi Iulia Antoanella Motoc (soţia lui Mihnea Motoc, ambasadorul României la reprezentanţa de la UE). Ultimii doi au fost votaţi de Camera Deputaţilor şi, respectiv, Senat abia luni, la capătul unor interminabile dispute parlamentare şi al unor dezbateri ce au semănat pe alocuri cu veritabile lupte în ring.

Angajamentele lui Boc

Foarte tensionată a fost şedinţa deputaţilor, prelungită până după miezul nopţii de luni spre marţi, cel mai probabil din dorinţa de a completa plenul CCR înainte ca legile privind măsurile de austeritate să fie contestate de opoziţie. Dezbaterile parlamentare au degenerat după ce, săptămâna trecută, candidatul propus de PSD, Valer Dorneanu, a primit 161 de voturi „pentru”, cu 38  de voturi mai mult decât Ştefan Minea. Social-democraţii au cerut validarea lui Dorneanu ca judecător, făcând trimitere la Regulamentul Camerei, potrivit căruia deputaţii adoptă hotărâri cu majoritatea celor prezenţi. Reprezentanţii puterii au solicitat în schimb reluarea votului, invocând că pentru validare este nevoie, conform Legii Curţii Constituţionale, de votul majorităţii tuturor deputaţilor, număr de voturi ce nu fusese obţinut de candidatul PSD. În cele din urmă, după ce deputaţii PNL au părăsit sala de plen, iar cei ai PSD au înconjurat urnele de vot pentru a-i împiedica pe reprezentanţii puterii să voteze, Mircea Ştefan Minea a obţinut 168 de voturi „pentru”, adică exact numărul minim necesar validării ca judecător.  La această victorie a contribuit, după cum spun surse RL, faptul că premierul Emil Boc a promis luni seară UDMR că nu se va atinge de nici un ministru şi de nici un secretar de stat UDMR la o eventuală remaniere sau restructurare.

„O să tăiem de la noi, asta e. Au făcut (udemeriştii -n.r.) presiuni mari, au ameninţat că votează cu Dorneanu sau că pleacă din sală”, au explicat sursele oficiale citate. În altă ordine de idei, pesediştii sunt extreme de revoltaţi împotriva lui Victor Ponta, pe care-l acuză că a cedat în războiul nervilor cu PDL. „Ponta a vândut CCR-ul”, şuşoteau ieri pe holurile Parlamentului social-democraţii. „Iniţial ne-a spus să strângem rândurile şi să nu cedăm până dimineaţa dacă trebuie, chiar cu riscul amânării moţiunii de cenzură. Pe la miezul nopţii, s-a întors de la o emisiune tv şi s-a dus singur în birou la Roberta (Roberta Anastase, preşedintele Camerei – n.r.) şi i-a pus postul de judecător pe masă”, relatează pesediştii.

La Senat, Antoanella Motoc l-a avut de înfruntat pe liberalul Teodor Meleşcanu, susţinut şi de PSD pentru a ajunge judecător la CCR. Rezultatul votului a fost la limită: 71 de voturi în favoarea candidatului puterii şi 65 de voturi pentru candidatul opoziţiei. Deşi, iniţial, Antoanella Motoc a fost prezentată drept propunere a PDL, partidul lui Gabriel Oprea s-a grăbit ieri să clameze victoria, pentru un plus de imagine. 

Cele mai citite

Conflicte și acuzații în campania electorală: Elena Lasconi vs. Adrian Zuckerman și jocurile politice ale PNL și PSD

Candidata USR acuză presiuni din partea fostului ambasador american, Adrian Zuckerman, în timp ce liberalii speculează o alianță între PSD și Victor Ponta. Cine...

Poland Travel. Gustă din Polonia cu ORLEN Wisła Płock!

Te întrebi unde ai putea să mergi în weekendul următor sau în vacanțe mai lungi? Unde poți să te bucuri de peisaje uimitoare, să...

Rareș Bogdan contestă demersurile lui Marcel Ciolacu: „Un joc politic pentru a-l favoriza pe George Simion”

Europarlamentarul PNL îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de manipulare prin publicarea unui document ucrainean care explică interdicția lui George Simion în Ucraina. Rareș...
Ultima oră
Pe aceeași temă