7.6 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSportSăpuneala lui Băsescu a dat roade: PDL a ales puterea

Săpuneala lui Băsescu a dat roade: PDL a ales puterea

Săpuneala preşedintelui Băsescu a dat roade la parlamentarii PDL. În mai puţin de 48 de ore, cât era termenul dat de Cotroceni, democrat-liberalii au decis să susţină Guvernul la moţiune.

După întâlnirea cu tunete şi fulgere de la Snagov dintre şeful statului şi membrii partidului de guvernământ, senatorii şi deputaţii PDL s-au mai calmat. Chemaţi să aleagă dacă susţin în continuare Cabinetul Boc sau votează moţiunea, parlamentarii pedelişti au votat „cu majoritate covârşitoare” pentru prima opţiune. „Doi colegi s-au abţinut momentan, decizia lor va fi luată dacă vor vota sau dacă vor rămâne în abţinere”, a explicat Mircea Toader, liderul deputaţilor PDL. Cu voturile democrat-liberalilor şi ale udemeriştilor în buzunar, Emil Boc a urcat ieri la microfonul Parlamentului, de unde a prezentat riscurile la care este expusă România: întreruperea acordului cu FMI, neacordarea de credite de către băncile-mamă şi chiar intrarea în incapacitate de plată. „Suntem în faţa unor decizii extrem de grele şi impopulare, dar care trebuie asumate pentru a asigura prezentul şi viitorul ţării. Nu mai avem un BCR de vândut pentru a finanţa deficitul”, a declarat Boc.

PSD şi PNL votează la vedere

Discursul premierului nu i-a impresionat pe reprezentanţii opoziţiei, aceştia mergând mai departe cu demersurile pentru dărâmarea Guvernului. Social-democraţii au hotărât să depună o singură moţiune de cenzură, care ar putea fi citită miercuri în plenul reunit al Parlamentului şi votată la începutul săptămânii viitoare. „Oamenii nu ar fi înţeles foarte bine şi nu ar mai fi ştiut câte asumări sunt şi câte moţiuni”, a explicat Victor Ponta, preşedintele PSD, motivul pentru care au renunţat la ideea iniţială de a depune două moţiuni. Liderul social-democrat a mai spus că parlamentarii săi vor vota cu bilele la vedere, după ce în prima parte a zilei afirmase că are încredere în ei şi că vor da vot secret. Tot ieri, Ponta şi-a schimbat şi calculele în privinţa racolărilor de parlamentari PDL. „Suntem dispuşi să discutăm cu orice parlamentar din partidele care susţin actualul Guvern, nu neapărat pentru venirea în PSD”, a spus el. Şi liberalii se vor pronunţa „la vedere” pentru căderea Guvernului, „pentru a elimina orice suspiciune”, a anunţat purtătorul de cuvânt al partidului, Mihai Voicu. Moţiunea „Opriţi genocidul social!”, iniţiată de PSD, însumează 17 pagini de critici la adresa Guvernului şi argumente împotriva reducerii salariilor şi pensiilor, iar preşedintele Băsescu şi premierul Emil Boc sunt descrişi ca „nişte clone ale doctorului Ciomu”. Pesediştii au ales ca motto versurile din finalul „Scrisorii III” de Mihai Eminescu, în care se arată că, azi, „fraza lustruită nu mai poate înşela”.

Tăierile se amână un pic

Faţă de varianta anunţată iniţial de premier, textul final al legilor pe care Guvernul şi-a asumat ieri răspunderea include cinci amendamente depuse de partidele din arcul guvernamental. Dintre modificările aduse legilor, poate cea mai importantă este aceea potrivit căreia tăierile de pensii şi salarii vor fi operate de la data intrării în vigoare a actelor normative, nu de la 1 iunie, cum era stabilit anterior. Celelalte amendamente acceptate de Executiv prevăd ca salariile pentru angajaţii cabinetelor parlamentare şi cele ale membrilor Academiei de Ştiinţe Medicale vor scădea cu 25% şi garantează totodată că pensia socială minimă nu va scădea sub 350 de lei. Totodată, modul în care au fost acordate pensiile de invaliditate în anii anteriori va fi verificat pe parcursul a maximum un an, nu în trei ani, a mai decis Executivul.

CE confirmă varianta creşterii taxelor

Dacă Guvernul va rezista moţiunii de cenzură, dar măsurile de austeritate nu vor avea efectul scontat, se vor aplica majorări de taxe. Cel puţin asta susţine Comisia Europeană într-un text trimis Mediafax ca răspuns la o solicitare a agenţiei de presă. 

Cele mai citite

Toni Greblă: Aproape 19.000 de secții de votare deschise în țară pentru alegerile prezidențiale, 950 în străinătate

Toni Greblă a precizat că aproape 19 milioane de buletine de vot au fost tipărite și livrate prefecturilor, urmând să fie distribuite către secțiile...

Xi Jinping i-a solicitat lui Olaf Scholz să rezolve problema tarifelor impuse de UE asupra vehiculelor electrice din China

Președintele Chinei, Xi Jinping, a solicitat marți sprijinul cancelarului german Olaf Scholz pentru a rezolva problema tarifelor impuse de Uniunea Europeană asupra vehiculelor electrice...

Anvelope mixte versus anvelope de iarnă

Utilizarea unui set de anvelope tip all-season poate reduce considerabil costurile de exploatarea ale unei mașini, dar este bine să știți și care...
Ultima oră
Pe aceeași temă