Profesorul doctor Viorel Pașca de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara afirmă, într-un articol de specialitate, că una dintre soluții este redefinirea lui într-o formă care să ducă la abrogarea articolului din Legea 78/2000 ce incriminează fapta ca fiind în competența DNA.
Dacă s-ar face acest lucru, procurorii anticorupție ar mai putea deschide dosare pe abuz în serviciu doar dacă este săvârșit în conivență cu infracțiuni efective de corupție.
În contextul necesității de a face modificări la aproape tot ce înseamnă legile justiției, una dintre cele mai discutate probleme în spațiul public este cea a modului în care este definită în legea penală infracțiunea de abuz în serviciu, situație generată de decizia Curții Constituționale dată pe o excepție invocată într-un dosar penal de fostul procuror-șef al DIICOT Alina Bica.
Originea problemei stă însă în faptul că până nu cu mult timp în urmă procurorii Direcției Naționale Anticorupție deschideau foarte multe dosare prin lansarea unor acuzații de abuz în serviciu la adresa unor șefii de instituții sau oameni politici, fără să mai probeze și eventuala corupție a celor vizați, ajungându-se în situația ca oricine să se poată trezi cu un dosar penal pentru abuz pentru încălcarea vreunui regulament, deși probleme de acest gen se pot rezolva în instanțele de contencios administrativ.
Unul dintre specialiștii care spune că prin redefinirea infracțiunii trebuie stopată această practică este profesorul doctor Viorel Pașca, de la Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara. Întâmplător, acesta este și cel care a coordonat lucrarea de doctorat a procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kövesi.
Abuzul în serviciu nu poate fi dezincriminat total
Într-un articol de specialitate publicat anul acesta în revista Universul Juridic sub titlul “Cum a devenit abuzul în serviciu cea mai frecventă infracțiune de corupție”, profesorul Viorel Pașca scrie așa: „În condiţiile în care prin incriminarea oricărei acţiuni sau inacţiuni de încălcare a atribuţiilor de serviciu sau de îndeplinire defectuoasă a acestora orice faptă constituie infracţiune, se încalcă principiul potrivit căruia soluţia penală este ultima ratio (ultima soluție –n.r.), recurgându-se la ea numai în măsura în care este necesară într-o societate democratică şi sancţiunea este proporţională cu încălcarea care a determinat luarea acesteia. Fără existenţa unui limite valorice de la care fapta constituie infracţiune, legiuitorul penal a eliminat practic din sfera mijloacelor legale răspunderea materială şi disciplinară a funcţionarilor”.
Concluzia profesorului din acest articol este clară: prea abuzăm de abuzul în serviciu!
O formă agravată
Convenția de la Merida, semnată de România în 2003, prevede obligativitatea statelor membre de a incrimina penal abuzul în funcție. Viorel Pașca scrie însă că modul în care legiuitorul naţional transpunea în legislaţia naţională prevederile acestei convenţii rămânea la dispoziţia acestuia, în raport de caracteristicile şi sistematizările sistemului legislativ naţional.
Profesorul remarcă că autoritățile române au ales o cale greșită încă din 2004.
„În loc să redefinească abuzul în serviciu în concordanţă cu prevederile Convenţiei de la Merida în cuprinsul Codului Penal, legiuitorul român a preferat o soluţie contra firii, introducând prin Legea nr. 421/2004 o normă de referire (art. 132 al Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie), articol (după o altă modificare prin Legea nr. 187/2012) care are următorul cuprins: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime”.
În mod normal, această variantă normativă a infracţiunii de abuz în serviciu este o formă agravată a acestei infracţiuni şi locul ei ar fi fost ca alineat nou în cuprinsul art. 297 C. Pen., ca infracţiune de serviciu, şi nu în cuprinsul Legii nr. 78/2000 ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie, categorie care nu se regăseşte în sistematizarea Părţii Speciale a Codului Penal”, spune Pașca în articolul despre cum a ajuns abuzul în serviciu cea mai frecventă infracțiune de corupție.
O soluție: eliminarea abuzului din competența DNA
Viorel Pașca propune ca abuzul să fie definit ca ”fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cu intenţia de a obţine un beneficiu material ilicit pentru sine sau pentru altul, abuzează de funcţia sa oficială, depăşeşte limitele atribuţiilor sale sau nu îşi îndeplineşte îndatoririle prevăzute de lege sau de ordonanţele Guvernului şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor fundamentale ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice și se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică, dacă fapta nu constituie o altă infracţiune mai gravă”.„Avantajul unei asemenea incriminări ar fi acela că nu mai pune în discuţie valoarea pagubei cauzate altei persoane deoarece fapta fiind comisă în scopul de a obţine un beneficiu material ilicit pentru sine sau pentru altul este indiferentă valoarea pagubei şi paguba produsă terţului nu se poate confunda cu folosul urmărit pentru sine sau pentru altul. Această definiţie ar duce la abrogarea art. 13 indice 2 din Legea nr. 78/2000 şi la revenirea abuzului în serviciu acolo unde îi este locul – printre infracţiunile de serviciu”, mai spune Viorel Pașca.
O eliminare a abuzului din art. 13 indice 2 din Legea 78/2000, lege care prevede infracțiunile care sunt de competența Direcției Naționale Anticorupție, ar face ca procurorii DNA să mai poată cerceta fapte de abuz doar dacă acestea sunt făcute în conexiune cu fapte concrete de corupție.
Cum a ajuns mediul privat să fie afectat de o infracțiune specifică funcționarilor publici
În articolul său din revista „Universul Juridic”, profesorul Viorel Pașca mai ridică problema aplicabilității abuzului în serviciu pentru persoane din mediul privat.
Astfel, spune acestea, în redactarea actualului Cod Penal autorii au unificat într-un singur text infracţiunile de abuz în -serviciu contra intereselor publice şi prin îngrădirea unor drepturi, făcând distincţie în cuprinsul Titlului V, intitulat „Infracţiuni de corupţie şi de serviciu”, între infracţiunile de corupţie şi infracţiunile de serviciu, dar au păstrat în cuprinsul art. 297 incriminarea abuzului în serviciu tot printr-o normă incompletă, al cărei conţinut, în virtutea aceleiaşi practici dezvoltate sub imperiul vechiului Cod, se putea complet cu norme juridice cu valoare inferioară legii (norme incomplete improprii), deşi de această dată principiul legalităţii incriminărilor este de ordin constituţional.
Copiind în mod fidel spiritul reglementărilor vechiului Cod Penal, legiuitorul a preluat în art. 308 din actualul Cod Penal şi incriminarea faptelor săvâr-şite de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul ori în cadrul oricărei persoane juridice, fără a face distincţie între persoana juridică cu capital integral sau majoritar de stat şi cea cu capital privat.
