Stârnită de politicile de confidenţialitate ale Facebook, „Quit Facebook Day”, programată pentru luni, 31 mai, ar fi trebuit să fie mai populară, potrivit ft.com/techblog. Mai puţin de 25.000 de utilizatori au renunţat la contul lor de Facebook, la iniţiativa a doi dezvoltatori web din Canada, care au militat pentru renunţarea la reţeaua de socializare. MONEY.ro a intervievat cei mai importanţi specialişti români din online cu privire la politica de confidenţialitate şi etica reţelei de socializare.
Ţinând cont de faptul că Facebook deţine în jur de 500 de milioane de utilizatori, cei care au renunţat la contul lor, cu ocazia „Quit Facebook Day” reprezintă o parte neglijabilă, 0,00005%, încadrându-se, probabil, în limitele normale ale renunţărilor de zi cu zi. Se pare că ori Facebook a reuşit să-şi îmbunătăţească politica de confidenţialitate în ochii publicului ori marea majoritate a utilizatorilor nu ţin destul de mult la protecţia datelor personale.
„Câta vreme eşti liber să accepţi sau nu condiţiile Facebook şi deci să aderi sau nu la acel ‘contract’, totul e OK. Important este să nu se schimbe regulile în timpul jocului decât, eventual, având posibilitatea să ieşi din joc şi să nu facă altceva decât spun în ‘contract’. Nu cred că o companie de o astfel de dimensiune, cu astfel de investitori şi cu asemena planuri de viitor îşi poate permite un joc care sa nu fie etic 100%. În tot cazul, toate experienţele relaţiilor mele cu Facebook mă îndeamnă să fiu convins de corectitudinea lor. Este decizia fiecăruia legat de ce şi cât publică pe Facebook”, a declarat Radu Georgescu, preşedintele GECAD Group, citat de Realitatea.net.
Utilizatorii ar trebui însă să gândească de două ori când publică informaţii pe reţeaua de socializare, atrage atenţia specialistul în dreptul tehnologiei informaţiilor Bogdan Manolea. „Poţi să publici orice informaţie pe Facebook pe care eşti dispus să o afişezi la avizierul blocului. Dacă faci mai mult, atunci e responsabilitatea ta. Problema partajării datelor cu terţii, ale căror politici de securitate şi de viaţă privată nu sunt clare, sau sunt chiar inexistente, e o problemă majoră ridicată recent şi de Grupul de Lucru Articolul 29. Probabil că pe segmentul acesta se poate ajunge la o reglementare juridică”, explică Manolea. El a mai spus că orice termeni şi condiţii ai unei companii sunt făcuţi pentru a le da maximum de drepturi posibile.
Proprietarul Facebook, Mark Zuckerberg a admis că reţeaua de socializare are mai multe erori, după ce utilizatorii s-au declarat nemulţumiţi de protecţia insuficientă a opţiunilor de confidenţialitate. „Ştiu că am făcut un pachet de erori dar sper că serviciul nostru va fi mai bun şi că oamenii vor întelege că intenţiile noastre sunt bune”, a declarat Zuckenberg, săptămâna trecută, dupa ce reţeaua a anunţat că va efectua schimbari ale opţiunilor de confidenţialitate.