Constantin Gheorghe, fost angajat al omului de afaceri cu interese pe piața de petrol și gaze Gabriel Comănescu, a fost înlocuit ieri cu Iulian Offenberg la conducerea Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO). De asemenea, în funcția de vicepreședinte a fost numit, prin decizie a premierului, Vasile Gușatu, fost chestor de poliție și un apropiat al ministrului Energiei, Toma Petcu.
Decizia premierului privind revocarea lui Constantin Gheorghe din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Acesta din urmă fusese numit pe funcție în aprilie 2017, cu un mandat de cinci ani. În locul său a fost numit Iulian Offenberg, cu rang de secretar de stat, cel care, anterior, ocupa poziția de vicepreședinte al ACROPO.
Totodată, prin Decizia nr. 681/2017, a fost numit Vasile Gușatu în funcția de vicepreședinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră.
Vasile Gușatu, coleg cu Gicu Iorga
Fostul director al Direcției Management Resurse Umane din cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, chestorul de poliţie Vasile Guşatu, s-a înscris în ALDE în luna mai a anului trecut.
Potrivit CV-ului postat pe site-ul CN Administrația Porturilor Dunării Fluviale SA Giurgiu, unde are calitatea de administrator provizoriu, Vasile Gușatu este pensionat din MAI din martie 2016. Are un doctorat în Științe militare, iar toată viața a lucrat la Inspectoratul de Poliție Județean Giurgiu, apoi la Punctul Poliției de Frontieră Giurgiu, ulterior la Direcția Poliției de Frontieră Giurgiu, unde a avansat de la adjunct șef direcție la director. În 2005 a fost transferat la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră din București.
Vasile Gușatu a mai fost șef la Poliția de Frontieră Giurgiu în perioada când Gicu Iorga, în prezent secretar general în Ministerul Energiei și membru provizoriu în Consiliul de Administrație al Electrica, era șef al Vămii Giurgiu.
Cine este noul președinte
Iulian Offenberg, noul președinte al Autorității Competente de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră, fusese numit vicepreședinte al acestui organism pe 4 octombrie, când fusese eliberat din cea de președinte al Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, o altă instituție-cheie a statului, unde fusese pus prin decizie a premierului pe data de 30 august. Conform informațiilor din presă, Offenberg a lucrat la compania Conversmin, unde a deţinut un post de şef de serviciu. O vreme a fost şi consilier al fostului senator Haralambie Vochiţoiu, până în vara anului 2015, când a devenit consilier al ministrului Economiei de atunci, Andrei Dominic Gerea. Ulterior, s-a reîntors la Conversmin.
Ce face ACROPO
Autoritatea Competentă de Reglementare a Operațiunilor Petroliere Offshore la Marea Neagră (ACROPO) a fost înfiinţată în anul 2016, prin legea privind siguranţa operaţiunilor petroliere offshore. Unul dintre rolurile ei este „supravegherea respectării dispozițiilor prezentei legi de către operatori și proprietari, inclusiv inspecții, control, investigări și măsuri de punere în aplicare”. Numirile la această Autoritate sunt extrem de importante, în condițiile în care în Marea Neagră s-au găsit zăcăminte foarte mari de hidrocarburi.