18.9 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăPână la sfârşitul anului vor fi livrate ultimele trei blocuri din Ten...

Până la sfârşitul anului vor fi livrate ultimele trei blocuri din Ten Blocks

Demarat la începutul anului 2008, ansamblul Ten Blocks se apropie de finalizare, fiind vândut în proporţie de circa 70%. În prezent, se lucrează la finisajele interioare ale ultimelor apartamente construite.

Din cauza situaţiei economice în care se află piaţa imobiliară la momentul actual, dezvoltatorul ansamblului Ten Blocks încearcă să vină cu o ofertă cât mai accesibilă,  care să răspundă cererii. Astfel, acesta a recompartimentat apartamentele cu trei camere dintr-un bloc în garsoniere şi unităţi cu două camere, fiind pus la vânzare începând cu primăvara acestui an. „Iniţial, am gândit un număr mic de garsoniere, câte una în fiecare bloc, însă datorită cererii pentru acest tip, am luat decizia să recompartimentăm apartamentele cu trei camere din blocul 9B în una şi două camere. În plus, am vrut să oferim apartamente cât mai accesibile ca preţ şi la o calitate cât mai bună din punct de vedere al finisajelor şi suprafeţelor”, declară Roxana Neac­şu, reprezentant Ten Blocks. Ansamblul cuprinde 10 blocuri dispuse pe subsol, parter şi opt etaje, totalizând un număr de 454 apartamente cu una, două, trei camere şi penthouse.

Prima fază a fost vândută în totalitate
Ten Blocks se întinde pe un teren de 19.000 mp, având o suprafaţă totală construită de 55.678 mp. Acesta a fost dezvoltat pe două faze de execuţie. Prima fază cuprinde patru blocuri cu 172 de apartamente şi a fost finalizată la începutul lui 2009 şi vândută în totalitate. Din cea de-a doua fază, trei blocuri au fost deja livrate la începutul lui 2010 şi vândute în proporţie de circa 70%, urmând ca restul de trei blocuri să fie predate până la sfârşitul acestui an.
Proiectul se află amplasat în cartierul Militari, având deschidere către două artere importante, Str. Preciziei şi Bd. Iuliu Maniu, la o distanţă de circa 8 km de centru, având un acces facil la autostrada A1 şi Şoseaua de Centură. În imediata apropiere a ansamblului se găsesc centre comerciale şi de birouri, şcoli, grădiniţe şi mijloace de transport în comun (metrou, tramvai, autobuz şi troleibuz) care asigură o bună legătură cu celelalte cartiere. „Am dorit să construim în această zonă, deoarece este mai aerisită faţă de alte părţi ale oraşului unde investitorii s-au înghesuit să dezvolte, iar infrastructura era deja prezentă, de la mijloacele de transport în comun la utilităţi şi căi de acces”, declară Roxana Neacşu.
Pe lângă facilităţile zonei, dezvoltatorul pune la dispoziţia locatarilor un loc de joacă pentru copii, spaţii verzi, boxe pentru depozitare şi 461 locuri de parcare supraterane şi subterane. Boxele au suprafeţe cuprinse între 3 – 7 mp şi un preţ începând de la 2.500 euro + TVA. Locurile de parcare supraterane pot fi achiziţionate cu 5.000 euro/loc + TVA, iar cele subterane cu 10.000 euro/loc + TVA. Conform reprezentanţilor ansamblului, blocurile au fost construite din diafragme din beton armat, placate cu gips-carton. A fost folosit BCA doar la ­umplerea golurilor de sub ferestre, iar termosistemul este din polistiren expandat de 10 cm.

900 euro/mp şi un loc de parcare inclus în preţ
Suprafeţele apartamentelor pornesc de la 48,78 mp pentru o garsonieră şi pot ajunge până la 218,23 pentru un penthouse. Acestea se predau complet finisate, cu băile mobilate şi utilate. Noii proprietari vor beneficia de contorizare individuală, interfon, pază 24 h monitorizată video şi de lifturi de ultimă generaţie care pornesc din subsolul clădirilor.
Preţul apartamentelor este de 900 euro + TVA, indiferent de tipul şi amplasarea acestora, în sumă fiind inclus în această perioadă şi un loc de parcare. Majo­ritatea celor care au cumpărat până acum sunt persoane tinere cu vârsta medie de 35 ani, cu venituri medii şi care au putut accesa un credit ipotecar. „Dintre cei care au cumpărat în ansamblul nostru, cei mai mulţi au venit cu credit bancar sau prin Prima Casă. De aceea suntem flexibili în privinţa soluţiilor financiare”, spune Roxana Neacşu. În acest sens, dezvoltatorul oferă posibilitatea să cumpăraţi cu un avans de minim 25% şi să achitaţi restul de bani într-un interval de maxim 18 luni, în rate lunare sau tranşe egale, în funcţie de posibilitatea financiară a fiecăruia. 

Cele mai citite

Bursele europene au închis pe creștere, impulsionate de sectorul bunurilor de uz casnic și de câștigurile din Asia-Pacific

Bursele europene au încheiat sesiunea de tranzacționare în creștere, susținute de acțiunile producătorilor de bunuri de uz casnic și de câștigurile înregistrate pe piețele...

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...

Atenție șoferi: Obligația de a schimba cauciucurile de vară cu cele de iarnă odată cu scăderea temperaturilor și apariția zăpezii

Odată cu răcirea vremii și apariția zăpezii, poleiului sau a gheții, șoferii sunt avertizați că trebuie să își echipeze autovehiculele cu anvelope de iarnă,...
Ultima oră
Pe aceeași temă