16.1 C
București
marți, 7 mai 2024
AcasăSportMoțiunea de cenzură va fi dezbătută în Parlament joi de la ora...

Moțiunea de cenzură va fi dezbătută în Parlament joi de la ora 11

Birourile Permanente Reunite au decis miercuri ca dezbaterea moţiunii de cenzură depusă de PNL, ”PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”, să aibă loc joi, începând cu ora 11:00.

Moţiunea de cenzură iniţiată de PNL a fost citită, luni, în plenul reunit al Parlamentului, de deputatul PNL Dan Vîlceanu, liberalii solicitând retragerea încrederii acordată guvernului Tudose, pentru a opri distrugerea economiei şi scoaterea României din UE.

„Vă îndemnăm să votaţi pentru adoptarea acestei moţiuni de cenzură şi retragerea încrederii acordată Guvernului Tudose, pentru că ştim că este singurul lucru corect care mai rămâne de făcut în acest moment. Prin votul dumneavoastră, opriţi distrugerea economiei, încetaţi atacul la Justiţie, nu scoateţi România din Uniunea Europeană!”, afirmă PNL în moţiunea de cezură intitulată „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă”.

PNL susţine că demiterea Guvernului Tudose trebuie să ducă “imediat şi automat la abrogarea ordonanţelor de urgenţă care au generat haosul fiscal şi să oprească atacul la independenţa Justiţiei”. „Actuala guvernare PSD-ALDE a reuşit într-un timp record să provoace un haos generalizat în toate domeniile vitale – de la sănătate şi educaţie, la fiscalitate, justiţie sau infrastructură”, arată PNL.

PNL îi îndeamnă pe liderii coaliţiei să “îndrăznească să creadă” că preţurile la carburanţi au crescut cu 12% numai din august până în noiembrie, electricitatea s-a scumpit cu 7% în octombrie faţă de septembrie, şi cu 12% faţă de decembrie anul trecut, cursul a depăşit 4,64 Lei/Euro şi indicele ROBOR este la un nivel mai mult decât dublu faţă de începutul anului (de la 0,8% la peste 2%).

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, după şedinţa grupurilor reunite ale partidului, că Uniunea nu va susţine moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Tudose şi că parlamentarii formaţiunii se vor abţine la vot.

Cele mai citite

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...

Universitatea Craiova – FCSB 2-0! Oltenii lui Gâlcă au bătut noua campioană

Universitatea Craiova s-a impus cu scorul de 2-0 în fața noii campioane FCSB, pe teren propriu, în etapa cu numărul opt din play-off-ul Ligii...

Rusia atacă cibernetic Germania și Cehia. Ce măsuri s-au luat

Germania a anunţat luni că şi-a rechemat în ţară "pentru consultări" ambasadorul din Rusia, după ce vineri a acuzat un grup de hakeri ruşi...
Ultima oră
Pe aceeași temă