Poate vă amintiţi prostioara Superman de acum vreo trei decenii, avându-l în rolul principal pe Christopher Reeve înainte de teribilul accident care l-a ţintuit în scaunul cu rotile. Era ceva infantil, dar cu o mireasmă de fairy tale. Reluat acum, în mod straniu ne creează o stare de confort. Nu acelaşi lucru se poate spune bunăoară despre seria Terminator, producţie a anilor ’90, cu prelungire în anii 2000. În ambele cazuri este vorba despre lupta binelui cu răul, numai că venind spre prezent tonul se înăspreşte. Intervine neapărat performanţa tehnologică, presiunea exercitată asupra spectatorului este mult mai mare. Nu avem de-a face cu un plus de verosimilitate care să contratace naivitatea seriei Superman, ci cu impunerea unei viziuni sumbre, care taie cheful de viaţă. Sau alt exemplu. Ce erau odinioară Omul de marmură şi Omul de fier ale lui Wajda şi ce e actualul Iron Man, peliculă înscrisă pe aceeaşi linie a fiorosului şi a încrâncenării! La urma urmei aşa este şi viaţa noastră. Fiecare în felul lui regresează de la Superman la Terminator. Fiecare dintre noi, în sinea sa populată de vise, temeri şi aspiraţii, a făcut deja trecerea. Nu mai suntem deloc copii şi nu mai sperăm într-un Făt-Frumos coborât din cer ca să ne scape de rău. Terorizaţi de roboţi ultraperformanţi, de maşinării cumplite, de motoare hidoase, salvarea care vine – deoarece şi inconştientul ne-a fost modelat după reţeta happy-end-ului – capătă acelaşi contur grotesc. Salvatorii nu mai au pic zâmbet pe figură şi arată uneori chiar mai rău decât cei de care pretind că ne apără. De fapt nimeni nu mai crede în salvare. Aceasta-i problema. Nimeni nu se mai vede salvat fiindcă nimeni nu se mai sperie de nimic. Desensibilizarea este adevăratul rău al actualei lumi. Inflaţia de scenarii apocaliptice a decredibilizat ideea sacră de revelaţie şi de mântuire. 2012 ar fi un an ca oricare altul dacă – precum în evanghelie – am păstra puţin ulei în candelă.
Superman a fost un erou de basm. Odată ce a murit în mintea noastră, am ajuns suboameni, pe care-i mai tulbură doar scenariile groteşti, împinse la limita suportabilităţii.
