Dacă vechea stângă se concentra asupra diferenţelor de clase, mai exact asupra muncitorilor şi organizării sindicale, noua stângă, inspirată de liberaţionismul anilor ’60, vrea să schimbe preponderent mentalităţi – rasiste, sexuale, ecologice ş.a. În Bucureşti, ea este apanajul elitelor urbane şi se preocupă de minorităţile sexuale şi etnice, droguri, hrană vegană, copyleft, câini maidanezi, încălzire globală etc. Sărăcia, şomajul sau insecuritatea economică sunt teme care nu se regăsesc pe agenda ei. Ceea ce ridică o întrebare – care e obiectul noii stângi, dacă nu sărăcia şi subdezvoltarea? Răspunsul e simplu – noua stângă nu e pentru clasele de jos; ca să trăieşti ecologic şi sănătos, să salvezi câini maidanezi şi să iei droguri îţi trebuie mulţi bani. În Capitală, stângismul de rit nou nu e atât o ideologie articulată, cât un life style de import care, asemenea clubbing-ului, presupune un venit peste medie. Targetul ei e de fapt clasa de mijloc, unde funcţionează ca un gadget de ultimă oră. Cum sărăcia şi şomajul sunt realităţi inestetice, e mai cool să criticăm „corporatismul din multinaţionale”. Ceea ce e cel puţin bizar: dacă marxismul vroia să aducă la conştiinţa de sine clasa muncitoare, anticorporatismul vrea să trezească „roboţii” care lucrează în multinaţionale – deci tot un grup aparţinând clasei de mijloc. În Vest, prosperitatea generală justifică până la un punct estomparea discursului social al vechii stângi – muncitorii lor nu mai sunt săraci, iar joburile murdare şi prost plătite le fac emigranţii. În România, sărăcia atinge mult peste jumătate din populaţie, fiind comparabilă cu cea a ţărilor ex-sovietice. Dar nu, asta nu e o temă importantă, hai mai bine să vorbim despre consumism şi cât de nocivi sunt hamburgerii din fast food-uri.
Sărăcia, şomajul sau insecuritatea economică sunt teme care nu se regăsesc pe agenda noii stângi.
