23 noiembrie 1987, ora 6.00. Nava Fundulea, cu 30 de români la bord, intră în strâmtoarea Hurmuz și se îndreaptă spre Kuwait, unde ducea marmură. La ora 9.45, o navă iraniană s-a apropiat de vaporul românesc. Au întrebat în mod repetat care este destinația. După câteva zeci de minute, au simulat plecare, dar s-au întors și, fără somație, spun martorii, au început să tragă în Fundulea cu torpilele de la bord. Comandantul român, Radu Lupu, a murit, ulterior, iar trei persoane au fost rănite. O tragedie pe care Ceaușescu a vrut să o îngroape, probabil de dragul conducătorului suprem al Iranului, cel căruia i se spunea Marele Ayatollah Ruhollah Khomeini. Ceaușescu și Khomeini au avut o relație specială. De altfel, ultima vizită de stat a dictatorului român, chiar la finele lui decembrie 1989, a fost în Iran.
Marinarul fără cap
După 30 de ani, zece dintre membrii echipajului Fundulea s-au întâlnit în sediul Sindicatului Liber al Navigatorilor din Constanța și și-au spus povestea. Gheorghe Foriş era ofiţer punte pe navă. A spus cum iranienii le-au cerut, în mod repetat, să declare destinația și marfa. „După ce domnul comandant a declarat marfa, care era marmură, încărcată la Marina di Carrara, le-a spus şi destinaţia, iar ei s-au prefăcut că nu înţeleg engleza. Le-am repetat de vreo 10 ori destinaţia: Kuwait. Cu câteva zile înainte, ei bombardaseră nişte platforme petroliere din Kuwait, erau în conflict şi cu Kuwait, probabil, auzind destinaţia, şi-au pus probleme. Au plecat, iar după 10 – 15 minute, s-au întors şi, fără aviz, au început să tragă în navă. Au fost şapte sau opt proiectile, percutant incendiare, cu napalm. După care, lovind şi comanda de navigaţie, am fost grav rănit. Eu nu am văzut rachete, le-am simțit. Rachetele au dezechilibrat nava. Trebuia să mă ridic, să mă duc la lavoar. Dacă mă ridicam, eram marinarul fără cap”, a povestit Gheorghe Foriş.
Trezit de torpile
De clipele de groază din 23 noiembrie 1987 și-a adus aminte și Constantin Vârlan, timonier. Dormea când s-a întâmplat, a fost trezit de torpile. „Primul meu gând, în somn fiind, a fost că ne-au rupt în două şi că nava se va scufunda şi am încercat să sar pe geam. Eram în pantaloni de pijama. Când am ajuns la geam, a fost cealaltă explozie şi, din frică, m-am retras înapoi. Am încercat să ies pe culoar, dar deja nu se putea respira, era un fum înecăcios, sulfuros. Am intrat înapoi în cabină, am luat o gură de aer proaspăt, şi am ieşit din nou pe hol, bâjbâind, cu ochii închişi. Ştiam cât am până la ieşire şi mergeam cu ochii închişi, pipăind peretele. La ieşire am deschis ochii şi primul pe care l-am văzut a fost domnul şef mecanic. Cobora din comandă, plin de sânge, şi mi-a spus: Au tras în noi! şi a tras şi o înjurătură”, îşi aminteşte Constantin Vârlan. Acesta spune că iranienii nu au plecat imediat după ce au tras, ci că s-au mai învârtit de câteva ori în jurul Fundulei. „L-am privit în ochi pe cel care era la mitralieră. Probabil ar fi tras, dar cel din faţă, de la timonă, a întors nava şi nu a mai apucat. Umbla la mitralieră, dar nu a mai prins unghiul. Ei voiau să facă rău. Atâta ştiau, atâta făceau”, a mai spus Constantin Vârlan. Torpilele ar fi fost cu napalm, folosit des în Vietnam, mai ales pentru că provoca incendii puternice.
A fumegat până la spital
Vasile Gavriloae era ajutor de medic. El a încercat să-i salveze pe comandantul navei, grav rănit, și pe bucătar. „Am încercat să fac ce aveam de făcut pentru comandant. Din păcate am reuşit prea puţin, pentru că rănile lui erau atât de grave încât nu aveam ce să fac cu ce aveam eu la îndemână. Trusa mea de urgenţă, care era pregătită, mi-a adus-o cineva. Cineva a luat un costum ignifug din comandă şi mi-a adus trusa afară, nu mai ţin minte cine. După care am încercat să-i acord primul ajutor. Am făcut ce am putut. După scurt timp au fost ridicaţi de un elicopter şi duşi la spital. Au avut parte de o asistenţă medicală care în România nu era posibilă. Mi-aduc aminte că bucătarul nostru, care avea arsuri peste 40 la sută din suprafaţa corpului, fumega până l-au dus la spital. Cu tot ce aveam eu, cu amărâtele de pansamente pe care le aveam la îndemână, chiar nu aveam ce să-i fac. Din păcate, domnul comandant avea şi o rană la cap, avea o schijă intra-craniană destul de mare, de vreun centimetru, plus o schijă foarte mare în abdomen, care i-a distrus bazinul. I-au amputat picioarele la spital şi era în comă”, a mai spus Vasile Gavriloae. Comandantul a fost transportat în Elveția, dar a murit într-un spital de acolo.
De ce au tras?
Nimeni nu știe cu exactitate de ce iranienii au bombardat nava românească. Nu a fost, însă, un incident izolat: alte 96 de nave au fost bombardate în zonă. Una dintre explicații, spun membrii echipajului, este că Fundulea eram prima navă românească ce trecea prin zonă, iar iranienii au vrut să se răzbune pe ei şi să îl avertizeze pe Nicolae Ceauşescu, care se afla în Egipt în acele zile. Egiptul primise un împrumut mare din partea României, pe care îl folosea pentru a înarma Irakul. Iranul și Irakul erau în război, în acea perioadă.
Reparațiile au costat două milioane de dolari
La stingerea incendiului a participat o navă militară omaneză, apoi a venit şi remorcherul specializat „Nice Tango”, care a început stingerea incendiului cu tunuri de apă. După stingerea incendiului a mai venit în asistenţă un remorcher de la aceeaşi firmă cu numele „Nice Tulip” . Nava a fost apoi remorcată în portul Dubai de remorcherul „Nice Tango”. Primul grup de marinari de pe nava Fundulea s-a întors acasă după o săptămână, iar ceilalţi au revenit în ţară pe 31 decembrie. Comuniștii le-au spus să nu vorbească. Le-au luat toate documentele oficiale, inclusiv o casetă care fusese filmată de cei de pe remorcherul din Oman care a intervenit în ajutorul lor. Marinarii au primit câte 500 de dolari pentru a-şi cumpăra haine. Autorităţile au vrut iniţial să vândă nava la fier vechi în India, dar nu au ajuns la nicio înţelegere. În 1988, nava Fundulea a fost adusă de către remorcherul Hercules la Constanţa, unde a fost reparată. Valoarea reparaţiilor a depăşit două milioane de dolari. În 1992, denumirea navei a fost schimbată în „Attila K”, până în 1996, iar între 1996 – 2000 a navigat sub numele “Simona”. Nava a fost casată la începutul anului 2000.
Imagini și declarații despre eveniment puteți urmări mai jos, într-un material realizat de Dobrogea TV.
