Cinematografia 
„kapitalistă”

Era cât pe ce să ratez premiera oficială a documentarului „Kapitalism” al re­gizorului Alexandru So­lomon, şi ar fi fost un mare păcat. Zic mare, nu pentru că nu aş fi putut să-l văd mai apoi, ci pentru că astfel am putut asista la proiecţie cu câţiva dintre „actorii de ocazie din film” – George Pădure şi George Copos. E drept că ar fi fost interesant să fie în sală şi ceilalţi – mai ales domnii Patriciu şi Voiculescu, dar na!, nu tuturor ne plac băile de mulţime. Nici măcar atunci când mul­ţimea e mai selectă! Filmul, aşa cum a spus şi criticul nostru de film Irina Margareta Nistor, este extraordinar. Eu nu pot decât să adaug că este făcut foarte occidental de la imagine până la montaj şi că este un film la care s-a râs destul de mult. Chiar dacă atunci când ieşi din sala de cinema îţi piere tot 
râ­sul… pentru că începi să analizezi ceea ce ai văzut. Oricum, sunt două imagini care mi-au rămas în memorie. În prima, mai mulţi cetăţeni i se plângeau domnului Voicu­lescu că administratorul blo­cului în care stau a decis să accepte instalarea pe aco­pe­riş a unei antene. La care politici­anul, zâmbind, spune scurt şi sec: „Se rezol­vă!”. Cam asta ar fi cea de-a doua re­ţetă românească! A doua imagine, este cu domnul Patriciu, desenând. Apropo, fostul pe­trolist chiar are talent la de­­sen. I-au ieşit foarte bine cele trei personaje desenate: Rechinul, Balena şi Caracatiţa – care formau o scară a evoluţiei (aşa, în general!).

Dacă filmul lui Alexandru Solomon merită văzut, nu acelaşi lu­cru îl putem spune şi despre „Poker” al lui Sergiu Nicolaescu, atât de „ka­pi­talist” încât la un moment dat ţi se poate întoarce stomacul pe dos. Şi mă scuzaţi, Jojo goală arată foarte bine, dar într-un pictorial al revistei „Tabu” de acum câteva luni şi nu în „Poker”. Şi, în ciuda faptului că are capete de afiş numai nume sonore, filmul este extrem de mizer. Dar vedeţi dumneavoastră, această mizerie este o caracteristică a societăţii noastre „kapitaliste”, construite cu grijă în ultimii 20 de ani. Aşa că unii s-ar putea să găsea­scă pelicula foarte bună. Oricum, stau şi mă întreb, câţi dintre acei spectatori care au umplut sălile până la refuz, fă­când din „Poker” un aşa zis „cel mai văzut film al anului” după nu­mai trei luni de la înce­pe­rea lui 2010, au savurat filmul?! Când am fost eu, mulţi tineri s-au ridicat pe la jumătate şi s-au mutat o sală mai încolo că vorba aia, „să vedem şi noi ceva bun de banii ăştia”. Auzind comentariile celor tineri, mi-am spus în sinea mea: ţara asta mai are o şansă!