Nume grele ale cinematografiei ruse s-au raliat unui protest împotriva preşedintelui Uniunii Cineaştilor, Nikita Mihalkov, regizorul-fetiş al Kremlinului, a cărui firmă de producţie deţine „monopolul” asupra fondurilor acordate de stat pentru cea de-a şaptea artă.
Selecţionarea în com-petiţia de la Cannes, în acest an, a peliculei „Soare înşelător 2″ (cel mai scump film din istoria cinematografiei ruseşti, cu un buget de 55 milioane dolari) a stârnit în Rusia un val de proteste din partea cineaştilor, care acuză „stilul totalitar” în care Nikita Mihalkov conduce de 12 ani Uniunea Cineaştilor ruşi. „Discuţiile libere, diversitatea opiniilor, spiritul de libertate şi democraţia au părăsit de mult Uniunea noastră”, se arată în protestul lansat pe internet şi semnat de cunoscuţi intelectuali ruşi, printre care regizorii Alexandr Sokurov, Andrei Popov, Pavel Bardine, criticii de film Daniil Dondurei şi Andrei Plakhov, precum şi directorul Muzeului Cinematografiei din Mosova, Naoum Kleiman. Cineaştii se declară revoltaţi de „falsul patriotism şi de servilismul” din sânul Uniunii şi vor să înfiinţeze o asociaţie independentă.
Un regizor în slujba preşedinţilor
Nikita Mihalkov a cochetat dintotdeauna cu puterea politică. În urmă cu 16 ani, filmul „Soare înşelător” a primit un premiu Oscar, iar regizorul a fost recompensat cu un loc în Parlamentul Rusiei (din partea partidului condus de Viktor Cernomîrdin). La acea vreme, au existat chiar zvonuri despre o posibilă candidatură a sa la preşedinţia ţării. În ultimii ani, Nikita Mihalkov nu s-a sfiit să recunoască apropierea şi prietenia ce-l leagă de actualul premier rus, Vladimir Putin. Când fostul lider de la Kremlin a împlinit 50 de ani, Mihalkov i-a dedicat un film care, potrivit criticilor internaţionali, „aminteşte de ruşinoasele perioade ale cultului personalităţii”.
Firma lui a obţinut 80 la sută din fondurile acordate de stat pentru cinematografie
Însă în toţi anii în care a rămas fidel şi a slăvit puterea Mihalkov a acumulat funcţii şi a beneficiat de subvenţii. El este în prezent preşedintele Fondului rus al Culturii, membru în Consiliul Prezidenţial, preşedinte al Uniunii Cineaştilor şi membru al Consiliului Civil din Ministerul Apărării. În luna martie, firma sa de producţie „Trite” a obţinut 80 la sută din fondurile acordate de stat pentru cinematografie, adică peste 50 milioane euro. „Nimeni nu primeşte subvenţii dacă nu face parte din cercul lui Mihalkov. Comportamentul lui nu e deloc corect, a politizat totul, iar acţiunile sale sunt distructive”, se plânge Alexandr Sokurov, regizorul peliculei „Russian Ark”. Nikita Mihalkov a fost reales preşedinte al Uniunii Cineaştilor în martie 2009, la un extracongres ce a avut loc după invalidarea scrutinului iniţial care îl dădea câştigător pe Marlen Khutsiyev.
Una dintre cele mai prestigioase reviste de film din lume, „Iskusstvo Kino”, publicaţie lansată în 1931 (înainte de faimoasele reviste occidentale de cinema „Sight and Sound” şi „Cahiers du Cinéma”), n-a putut rezista presiunilor preşedintelui Uniunii Cineaştilor şi a trebuit să-şi mute sediul. Motivul a fost – spune redactorul-şef Daniil Dondurei – „o simplă răzbunare” pentru faptul că revista nu l-a susţinut la cârma organizaţiei pe atotputernicul Nikita Mihalkov.
De curând, fondurile pentru cinematografia rusă nu mai sunt administrate de Ministerul Culturii, ci de un Fond de susţinere economică şi socială, unde Mihalkov deţine controlul. În statutul Fondului se stipulează că subvenţiile vor fi acordate „filmelor de calitate care corespund intereselor naţionale”.
Era culturală Mihalkov
Redactorul-şef de la „Iskusstvo Kino” spune că cineaştii au înţeles care este cheia succesu-lui în Rusia de astăzi: „Există cei care sunt de acord cu con-cep-ţia sa şi cei care nu sunt de acord, dar tac, gândindu-se că dacă nu spun nimic vor putea su-pravieţui în era culturală Mihalkov. Apoi mai sunt câţiva care îşi spun cu voce tare părerea. Aceştia vor fi pedepsiţi. Nikita Mihalkov s-a autonumit preşedinte şi mergem înapoi, vom închide definitiv uşa libertăţii, deschisă de politica de glasnost”.
Chiar şi Yuri Bogomolov, criticul de film al ziarului oficial „Rossiiskaia Gazeta”, declara în 2009, pentru Europa Liberă, că acum controlul în cinematografia rusă s-a întărit: „Pare că şeful Uniunii şi poate şi cel al ţării privesc către un sector care să le fie loial, cu intelectuali pe care să se poată baza. Nu prin forţa, ci prin intelectul lor”.
Cu Stalin, de două ori la Cannes
În 1994, Mihalkov a participat la Festivalul Internaţional de Film de la Cannes cu „Soare înşelător”, dar – spre dezamăgirea lui – nu a luat marele premiu, juriul votând atunci în favoarea peliculei „Pulp Fiction”, a lui Tarantino. Supărat, Mihalkov declara la întoarcerea în ţară că nu va mai participa la Cannes niciodată şi că „francezii habar n-au să aprecieze operele de artă”. Însă „Soare înşelător”, care aborda trecutul stalinist al Rusiei, a luat Oscarul pentru Cel mai bun film străin.
Despre filmul „Soare înşelător 2″, epopeea de trei ore pe care o duce în acest an la Cannes, Mihalkov povesteşte: „La filmări am avut o secvenţă în care actorul Ma-xime Soukhanovcare, cel care-l întruchipează pe Stalin, iese pe o terasă, în faţa oamenilor, îmbrăcat în uniformă completă. Toată echipa – peste 60 de persoane – s-a ridicat în picioare ca la un semn. Printre ei nu erau nici veterani, nici foşti membri ai Gulagului, ci tineri. Dacă actorul l-ar fi întruchipat pe Hruşciov, credeţi că s-ar mai fi ridicat în picioare? Nu. Asta este realitatea şi trebuie înţeleasă”. Filmul a fost proiectat la sfârşitul săptămânii trecute în Palatul Kremlinului, în faţa a peste 6.000 de invitaţi.
