Ioan Holender se va implica activ în susţinerea Timişoarei la titlul de capitală culturală europeană. Oraşul de pe Bega concurează cu Iaşiul şi Clujul. Timişoara a intrat în cursa pentru adjudecarea titlului de Capitală Culturală Europeană în anul 2020 cu o candidatură care deja a întrunit sprijin din partea unei serii de personalităţi de seamă care provin din zona Banatului. Printre acestea se numără şi timişoreanul Ioan Holender, cel mai longeviv director al Operei de Stat din Viena, cu un mandat de 18 ani, care a anunţat că se va implica activ în promovarea candidaturii Timişoarei. „Cu mare plăcere şi entuziasm voi face totul ca Timişoara mea să devină Capitală Culturală Europeană, ceea ce, de fapt, este şi a fost întotdeauna”, a declarat Ioan Holender la o întâlnire cu primarul Gheorghe Ciuhandu.
Atuuri pentru oraşul din Banat
Alte atuuri ale Timişoarei invocate de Ioan Gârboni, directorul Filarmonicii Timişoara şi liderul consorţiului de asociaţii, instituţii şi fundaţii care sprijină candidatura oraşului de pe Bega, sunt legate de numele unor personalităţi de renume mondial cu rădăcini în această parte de ţară, cum ar fi Traian Vuia, Herta MÜller sau Johnny Weissmuller, alias Tarzan. „Timişoara este un oraş multicultural cu 29 de etnii, este singurul oraş din Europa cu teatre în trei limbi, are multe clădiri monumente istorice, dar contribuie şi factorul economic cu acces rapid la infrastructură. Avem personalităţi care pot contribui decisiv la alegerea Timişoarei, cum ar fi câştigătoarea Premiului Nobel pentru Literatură, Herta Müller, actorul Johnny Weissmuler, care l-a interpretat pe Tarzan. Mai este Traian Vuia, Ioan Hollender sau compozitorul Bela Bartok şi lista poate continua”, a spus directorul Filarmonicii. Pentru a ajunge capitală europeană în 2020, Timişoara va trebui să-şi măsoare forţele edilitare cu alte două oraşe din România care şi-au depus candidaturile, respectiv Cluj şi Iaşi.
Juriu intern
Competiţia internă va fi jurizată de Ministerul Culturii, iar oraşul câştigător va merge la marea finală, cea de la nivel european. „Una dintre aceste etape este cea pe care trebuie să o pornească ministrul Culturii, şi anume competiţia la nivel naţional între oraşele României care şi-au exprimat, sau îşi vor exprima, intenţia de a participa la acest proiect”, a declarat Violeta Mihalache, director în cadrul Direcţiei de Comunicare a Primăriei Timişoara. Până atunci, primarul Gheorghe Ciuhandu a trimis cereri de susţinere către oraşele înfrăţite cu Timişoara.