33.4 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăInternaționalCongresul naţional de istorie a presei a ajuns la a treia ediţie

Congresul naţional de istorie a presei a ajuns la a treia ediţie

Pe 23 si 24 aprilie are loc la Piteşti a treia ediţie a Congresului naţional de istorie a presei, cu tema “Presa locală şi regională, în context european”. Evenimentul este organizat de Universitatea “Constantin Brâncoveanu” Piteşti şi Asociaţia Română de Istorie a Presei.

Congresul are şase secţiuni: audiovizual, presă scrisă, presa din diaspora, micromonografii de ziare-reviste, teorie şi metodă în cercetarea istoriei presei şi  jurnalism cultural.

În a doua zi de prezentări vor fi lansate 20 de lucrări de specialitate: istorii ale presei din Buzău, Brăila, Timiş, istorii recente ale unor importante instituţii mass media, monografii ale unor publicaţii reprezentative, cercetări privind cultura de masă, volume de corespondenţă şi altele. În plus, va fi lansată Revista română de istorie a presei, într-un nou format.

Printre participanţi se numără 68 de specialişti din România, Republica Moldova şi Germania, care vor reprezenta 35 de instituţii- 21 de universităţi, trei institute ale Academiei Române, redacţii, biblioteci publice, muzee, secţii judeţene ale Arhivelor Naţionale, edituri.

Cele mai citite

Rusia – Ucraina, ziua 854: Zelenski, inspecție în DonețK

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a mers astăzi la Pokrovsk, oraş situat aproape de o zonă dificilă a frontului în regiunea estică Doneţk, pentru a...

Viktor Orban „a recidivat”: În 2013, în România, a murit un om după un accident cu o mașină din coloana oficială

Accidentul a avut loc în timp ce coloana oficială a lui Viktor Orban gonea spre aeroportul din Stuttgart. Cum se întâmplă în astfel de...

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă