31.8 C
București
joi, 5 septembrie 2024
AcasăSportPonta: Videanu întotdeauna minte

Ponta: Videanu întotdeauna minte

Ponta a făcut aceste afirmaţii în contextul în care a vorbit despre promisiunile pe care ministrul Economiei le-ar fi făcut, în timpul guvernării de coaliţie PSD-PDL, în ceea ce priveşte sprijinirea Oltchim, fapt rămas fără acoperire, potrivit Mediafax.

„Am o experienţă personală la şedinţele de coaliţie de anul trecut – coaliţia nefericită PDL-PSD – când Ion Câlea punea problema Oltchim, premierul Boc spunea că rezolvăm, ca şi Videanu. Ştiu că Videanu întotdeauna minte, spune invers. Dacă spunea da, aveam speranţe pentru Oltchim. În noiembrie nu s-a întâmplat nimic, am trecut atunci prin Guvern decizia de a garanta împrumutul necesar pentru Oltchim, azi nu s-a întâmplat nimic”, a spus Ponta.

El a arătat că, dacă premierul Emil Boc va minţi din nou, îi roagă pe lucuitorii municipiului Râmnicu Vâlcea „să-i arate obrazul devenit din ce în ce mai gros în ultimul timp” şi să-i reamintească promisiunea făcută înainte de campania electorală.

„Vreau să ne considerăm în război cu actualul Guvern pentru a-şi ţine promisiunea faţă de Oltchim. Cred că niciun Guvern nu a făcut atât de mult rău în ideea de a creşte şomajul. Cât timp Videanu nu va avea un interes propriu, material, nu se va ţine de cuvânt faţă de locuitorii municipiului”, a spus Ponta.

La sfârşitul lunii februarie, combinatul chimic Oltchim (OLT) estimează că în acest an va obţine un profit de 8,5 milioane lei, la o creştere de 2,5 ori a veniturilor, după ce în 2009 a înregistrat pierderi de 209,8 milioane lei, potrivit proiectului de buget al companiei.

Oltchim are un capital social de 34,3 milioane lei, divizat în 343 milioane de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei. Compania este controlată de stat, care deţine prin Ministerul Economiei 54,79% din titluri, în timp ce firma germană PCC are aproape 12,16% din acţiuni.

Cele mai citite

Scene incredibile la spitalul din Sânnicolau Mare: Un șobolan a coborât din tavan

Un şobolan care şi-a făcut simţită prezenţa la Spitalul Orășenesc din Sânnicolau Mare. Acesta a coborât din tavanul de rigips, strecurându-se printr-o gură de...

DSU și STS lucrează la extinderea sistemului RO-Alert. Mesajele, transmise și la televizor

Departamentul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Telecomunicații Speciale au anunțat recent extinderea sistemului de avertizare RO-Alert, care va include acum și canale...

Siegfried Mureșan, desemnat negociator-șef al bugetului UE. Este primul europarlamentar român care ocupă o asemenea funcție

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan, membru al grupului Partidului Popular European (PPE), a fost desemnat de către grupurile politice din Parlamentul European pentru a ocupa...
Ultima oră
Pe aceeași temă