22.8 C
București
sâmbătă, 29 iunie 2024
AcasăSpecialTerorismul nuclear, coşmarul SUA

Terorismul nuclear, coşmarul SUA

Preşedintele american, Barack Obama, a inaugurat ieri, la Washington, o reuniune internaţională pentru securizarea materialelor nucleare.

Principal scop al reuniunii este închierea unui acord global care să garanteze că teroriştii nu vor pune mâna pe arme atomice. “Cea mai mare ameninţare la adresa securităţii SUA, pe termen scurt, mediu şi lung, este posibilitatea ca o organizaţie teroristă să obţină o armă nucleară” , a afirmat duminică Obama, definindu-şi mizele.
Summitul de două zile, la care participă peste 40 de şefi de stat, este cea mai mare conferinţă convocată de un preşedinte SUA din 1945, anul în care a fost înfiinţată ONU.
Potrivit LATimes, reuniunea este o chestiune de prestigiu personal pentru Obama, care a promis în campanie să securizeze materialele nucleare în termen de patru ani. Săptămâna trecută, el a estimat că summitul va permite trasarea unui plan concret pentru securizarea tuturor facilităţilor nucleare din întreaga lume. Totuşi diplomaţii străini implicaţi în discuţii au declarat că oficialii americani s-au concentrat pe punctele comune şi au muşamalizat diferendele – cel mai sensibil punct fiind rivalitatea dintre India şi Pakistan, cele mai “tinere” puteri nucleare ale lumii, care nu fac parte din Tratatul de Neproliferarea Nucleară (NPT) şi care în prezent dezvoltă noi generaţii de arme atomice. Situaţia de securitate din Pakistan, unde atacurile extremiştilor islamişti s-au intensificat suscită îngrijorări speciale cu privire la securitatea arsenalului nuclear.
Şi alte aspecte delicate incomodează încheierea unui acord. Aflat în conflict cu SUA din cauza colonizării teritoriilor palestiniene, premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a anulat planurile de a participa. Oficial, Israelul au invocat temerea că Egiptul şi Turcia îi vor solicita clarificarea statului de putere nucleară şi aderarea la NPT, lucru pe care Israelul îl refuză, având ca strategie de securitate menţinenerea unei ambiguităţi în privinţa capacităţilor militare nucleare.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă