A trecut repede pe tratament
Şi-a dat seama că mama ei are o problemă abia când aceasta nu mai găsea cuvinte precum morcov, pâine, lapte. „Pe secvenţe răspundea bine la unele întrebări, dar nu mai făcea faţă conversaţiilor lungi. Vorbea şi deodată se oprea, fiindcă uita cuvinte”, îşi aminteşte Nicoleta.
Pentru că în cercul lor de prieteni s-a nimerit să fie şi un psihiatru, medicul Cătătlina Tudose, de la Spitalul „Alexandru Obregia” din Bucureşti, diagnosticul de Alzheimer a venit rapid, când boala era într-un stadiu incipient. „Nu ajunsese la o formă avansată a bolii şi a trecut destul de repede pe tratament. Asta i-a ţinut boala în loc”, spune Nicoleta.
Doamna Pop nu se mai descurcă la cumpărături, ca acum trei ani, când încă putea să iasă până la chioşcul din spatele blocului, cu lista făcută, dar reuşeşte să pună rufele spălate pe sârmă, să calce, să răsfoiască ziarele, să completeze Sudoku.
Tot ce face doamna Pop, cum îi spun apropiaţii şi vecinii, e mare lucru pentru un bolnav cu Alzheimer. În România, cei mai mulţi pacienţi sunt diagnosticaţi tardiv şi ajung să îşi petreacă timpul mai mult sedaţi. „Nu se face terapie ocupaţională ca în alte ţări”, spune Nicoleta.
Asta nu înseamnă că doamna Pop nu mai trece prin momente grele. Problemele apar mai ales când Nicoleta nu e cu ea.
„Odată am găsit-o plângând. Voia să mă sune şi nu a nimerit o cifră. Să o ia de la capăt, îi era foarte greu”, spune Nicoleta, care de atunci a angajat o femeie, care îi mai ţine companie mamei sale.
Dacă boala se va înrăutăţi, Nicoleta şi-a propus să angajeze un asistent specializat în îngrijirea pacienţilor cu Alzheimer. „Sunt cu arma la picior!”, zice ea.
„Mama mea era o fire anxioasă, intra mereu în competiţie”
Împreună cu psihiatrul, Nicoleta a întors viaţa mamei sale pe toate feţele şi a încercat să găsească posibilele cauze care i-au declanşat boala. „Însăşi bătrâneţea este o cauză, dar mama a şi avut o viaţă agitată, a fost o fire anxioasă. Se consuma, intra în competiţie, voia să fie mereu la înălţime, a avut un temperament de performer”, povesteşte Nicoleta.
Crescută la ţară, într-o familie de ţărani, a avut ambiţia să ajungă la un liceu de oraş, iar mai apoi la facultate. „Eu sunt fiică de ţăran, dar am vrut să ajung sus. Când am mers la liceu, toate fetele erau îmbrăcate în rochii frumoase, eu eram în costum popular”, începe să povestească doamna Pop, ca şi cum memoria îi revine brusc. O caracteristică a bolnavilor cu Alzheimer este că îşi amintesc mai degrabă evenimente din trecut decât ce au mâncat dimineaţa.
Nici la facultate nu a avut o viaţă liniştită şi a luptat să fie mereu printre primii, iar după o căsnicie fericită de 28 de ani şi-a pierdut soţul.
A urmat apoi plecarea fiicei ei mai mici în SUA şi în ultima parte a vieţii babysittingul la Paris, care a fost mai mult un stres decât o ocupaţie care să-i umple timpul la bătrâneţe.
Şocurile din tinereţe îşi pun ampreunta
Povestea Eleonorei Pop seamănă întrucâtva cu cea a Eugeniei Vochiu, o altă pacientă cu Alzheimer din România, în vârstă de 90 de ani. Nici viaţa acesteia din urmă nu a fost uşoară, iar şocurile din tinereţe şi-au pus amprenta la bătrâneţe.
Eugenia Vochiu şi-a pierdut tatăl la 8 ani şi pe bunicul care a luat-o în grijă, la 14 ani. Pe primul soţ, Sandi, l-a pierdut în război, şi a aflat asta abia după 7 ani de aşteptări. După o vreme, s-a recăsătorit cu Gicu, dar a murit şi el în urmă cu zece ani „Atunci i s-a declanşat boala”, povesteşte Gina Vochiu, nora sa, în îngrijirea căreia se află bătrâna.
Singurătatea şi lipsa de activitate au afectat-o, cred apropiaţii. „Cât trăia Gicu, ieşea la piaţă, călca, spăla, făcea mâncare, avea grijă de el pentru că era bolnav”, povestesc rudele.
Familia nu şi-a dat seama că este bolnavă decât atunci când bătrâna a început să pună întrebări ciudate. „Da’ Gicu unde este? De ce nu a venit de la serviciu?”, a întrebat ea, într-o bună zi, de i-a lăsat pe toţi mască.
Mai glumeţ din fire, fiul ei Ştefan, a luat-o peste picior. „E la Belu, mamă!”, i-a amintit el. Altădată, de Crăciun, a venit la masa unde se strânseseră toţi şi i-a salutat cu „Hristos a înviat!”.
Creierul, atrofiat în proporţie de 50%
Familia a luat-o din loc şi a dus-o la Centrul de Memorie, când episoadele de halucinaţie se înmulţiseră şi boala ajunsese în fază avansată. Medicii i-au făcut testul ceasului şi un Computer Tomograf, teste care au confirmat boala.
„Atunci când nu mai poate fi identificată ora pe ceas, este clar vorba despre o problemă de memorie. Cu tomograful s-a pus diagnosticul de certitudine. Avea creierul atrofiat 50%”, îşi aminteşte nora sa, care a însoţit-o la medic.
Pentru că a ajuns într-un stadiu foarte avansat al bolii, femeia de 90 de ani nu îşi mai aminteşte aproape nimic: nici câţi ani are, nici ce an este, nici ce a mâncat la micul dejun. „Am aşa o placă şi nu îmi aduc aminte nimic”, zice ea, dacă încerci să o întrebi ceva.
Doamna cochetă cu haină de blană, pălărie şi părul frumos pieptănat e tunsă acum băieţeşte şi mai ştie doar că îi plac sarmalele.
Care sunt primele semne ale bolii
• persoana nu-şi poate aminti informaţii cum ar fi numele rudelor, prietenilor, data şi locul naşterii, ocupaţia;
• nu poate pronunţa corect anumite cuvinte sau nu poate înţelege sensul cuvintelor obişnuite;
• pierde controlul musculaturii şi nu reuşeşte să mai facă lucruri obişnuite: să se încheie la nasturi, să-şi tragă fermoarul;
• este afectată orientarea în spaţiu – la testele neuropsihice persoanele afectate nu mai pot asambla cuburi, aranja beţişoare într-o anumită ordine, copia o figură tridimensională;
• au loc schimbări de personalitate: bolnavul este neobişnuit de furios, iritabil sau, dimpotrivă, tăcut şi apatic;
• apare dezorientarea în spaţiu şi timp: bolnavul nu mai opoate preciza anul, ziua şi locul în care se află.
• fac activităţi repetitive, de exemplu reverifică încuietorile
Când boala avansează
• bolnavul nu mai doarme noaptea, ci doar ziua;
• apare incontinenţa urinară;
• pacientul refuză să se spele sau să îşi schimbe hainele;
• devine anxios, suspicios, spune despre lucruri că i-au fost furate;
• nu mai poate merge, pentru că nu se mai poate coordona, cade, are convulsii;
• pierde contactul cu realitatea;
• se comportă ca în vis: se duce la slujbă, deşi e pensionat sau deschide dulapul şi urinează în pantofi.
Ce întrebări conţine un test de memorie
• Ce zi a sptămânii este ?
• Ce lună este?
• Ce dată este?
• Ce anotimp este?
• Ce an este?
• În ce oraş suntem?
• În ce judeţ suntem?
• În ce ţară suntem?
• Care este numele spitalului în care suntem?
• La ce etaj suntem?
• Repetă până reţii: minge, maşină, om (după două încercări se trage concluzia)
• Spune un cuvânt pe litere, apoi invers (CASA, ASAC)
• Care erau cele trei cuvinte pe care trebia să le reţii?
• Cum se numeşte asta ? (se arată ceasul)
• Cum se numeşte asta (se arată un creion)
• Ia această hărtie în mâna stângă. Împătureşte-o şi pune-o pe podea.
Ce analize se fac
Computer tomograf
Hemoleucogramă
VSH
Glicemie
Serologia sifilisului
