Naivii, inclusiv cei din Banca Naţională, cred că băncile (străine, căci altele nu prea sunt) din România îşi reglează politicile de dobânzi şi de curs după măsurile adoptate de Banca Naţională. A crede aşa ceva este chiar o naivitate.
Băncile comerciale din România – străine fiind – sunt ghidate, după cum este şi în firea lucrurilor, de propriile interese, care nu au decât o mică legătură cu cele ale României. Subsidiarele din România ale băncilor străine – tot după cum este şi în firea lucrurilor – nici măcar nu se supun propriilor interese apărute în condiţiile specifice locale, ci urmează politicile stabilite pentru ele de mamele lor din afară (în cazul în speţă, staff-uri şi acţionariat din Vestul european), în cadrul unor strategii pe ansamblul reţelelor lor internaţionale.
Ce a putut face Banca Naţională împotriva acordării fără noimă de către băncile străine din România a unor credite de consum (inclusiv cu buletinul) pe bani străini aduşi în ţară tocmai pentru acest scop, baza delirului care a condus, în numai câţiva ani, economia la dezarticulare şi completă vulnerabilitate?! Mai nimic cu efect! Ceva tânguieli ale Băncii Naţionale, ceva recomandări de a nu se mai contracta credite în valută pentru evitarea riscului valutar şi cam atât! Delirul a continuat până când mamele din Occident ale băncilor străine din România au găsit nimerit!
Ce a putut face Banca Naţională când staff-urile din Occident au decis să oprească morişca finanţării pentru extinderea subsi-diarelor bancare din România?! Nimic efectiv! Doar să umble cu jalba pe la staff-urile res-pective să nu cumva să-şi reducă expunerea financiară pe România a subsidiarelor
respective şi, în mod absolut jalnic, să accep-te a se împrumuta statul român de la FMI ca să pună la dispoziţia acestor bănci finanţarea ce le fusese tăiată de către mamele lor!
Ce a putut face Banca Naţională pentru a determina băncile străine din România să îndrepte spre creditarea economiei banii aduşi de la FMI şi puşi la dispoziţia acestora?! Nimic! Şi nu pentru că n-a vrut, ci pentru că n-a putut! Căci băncile respective nici nu se uită la Banca Naţională. Fac doar ce vor ele! Pentru a suplini lipsa finanţării de la mamele lor – căci banii de la FMI o făceau doar în parte -, s-au năpustit pe ceea ce ignoraseră complet până atunci: banii ce puteau fi atraşi de pe piaţa internă!
Dintr-o dată, ca la comandă, au mărit fabulos dobânzile la depozite, de unde până atunci aceste dobânzi fuseseră sub rata inflaţiei. În timp ce n-au mai oferit credite decât suratelor lor străine nebancare! Ce a putut face Banca Naţională ca băncile străine din România să îndrepte măcar ceva bani şi către entităţi cu capital românesc? Nimic! Tot pentru că n-a putut, şi nu pentru că, poate, n-ar fi vrut!
Ce a putut face Banca Naţională împotriva modului incalificabil în care, în general, băncile străine dinRomânia acordă credite, respectiv cu dobândă variabilă, dar cu marjă fixă, ceea ce aruncă integral riscul asupra clientului?! Nimic! În această privinţă, nu că n-a putut, ci pentru că n-a îndrăznit sau nu i s-a dat voie!
Acum s-a ajuns aproape la paroxism! După ce s-au văzut cu sacii în căruţă, băncile străine din România au schimbat strategia adoptată pasager pe timpul crizei, ajungându-se pentru clienţii băncilor cum este de fapt mai rău: dobânzi mici la depozite, dobânzi aiuritoare la credite (credite care nici măcar nu se acordă). Văzând că-şi asigură profituri şi nedând credite economiei – lucru posibil prin faptul că, din motive electorale, statul, în nesăbuinţa sa, a luat credite de la bănci pentru a plăti salarii şi pensii ce nu mai puteau fi păstrate în condiţiile crizei -, băncile străine au considerat fără rost să mai cheltuiască bani pe dobânzi mari la depozite, mai ales că cine ştie ce resurse constataseră că n-au putut atrage de pe piaţa internă. Partea românească a economiei abia îşi trage sufletul, iar populaţia este săracă! De dobânzile la credite nici gând să se atingă sau, dacă o fac, este doar aşa un pic, de formă!
Ilie Şerbănescu este analist economic
