Considerată de mulți una dintre cele mai sexy jucătoare de tenis din circuitul WTA, daneza Caroline Wozniacki și-a întristat admiratorii la începutul acestui an, când a hotărât să se retragă din activitate.
Se pare însă că în ultima vreme a reanalizat această decizie, iar buna sa prietenă Serena Williams insistă ca blondina să revină pe teren pentru a-i fi parteneră în meciurile de dublu.
Jucătoarea care de-a lungul vremii a realizat mai multe pictoriale incendiare pentru revista Sports Illustrated a vorbit despre această posibilitate: „Meciurile de dublu alături de Serena m-ar putea determina să revin. Am jucat cu ea în ianuarie, am ajuns până în finală. Eram la modul ‘De ce nu am făcut asta mai devreme?’ Serena mi-a sugerat să revin pentru tot anul ca să jucăm la dublu”.
Wozniacki a fost lider mondial și a câștigat trofeul de la Australian Open în 2018, după o finală epică disputată în compania Simonei Halep. Daneza s-a căsătorit în vara anului trecut cu fostul baschetbalist David Lee, în Italia, iar una dintre domnișoarele de onoare a fost chiar Serena Williams.