16.8 C
București
miercuri, 29 mai 2024
AcasăSpecialAdevăraţii eroi

Adevăraţii eroi

La Vancouver s-a încheiat, din păcate neştiută de mulţi, o nouă ediţie a Jocurilor Paralimpice, o competiţie în care actorii principali sunt oameni care practică sportul în cea mai frumoasă variantă a sa, cu inima. Nu o fac pentru milioanele de euro pe care i-ar putea lua din contracte de publicitate, nici pentru gloria eternă, ci pentru că le place să schieze chiar dacă nu au un picior sau o mână, iubesc să alunece pe zăpadă, într-o sanie, chiar şi fără picioare, sunt nebuni după hochei şi îl practică folosind echipamente speciale care să compenseze faptul că sunt nevăzători ş.a.m.d.

De fapt, ei sunt adevăraţii eroi. Verena Bentele şi Lauren Woolstencroft au câştigat câte cinci medalii de aur, la schi fond şi biatlon, deşi au deficienţe de vedere, Gerd Schonfelder şi Irek Zaripov au urcat de 4 ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, având grave deficienţe motorii, Martin Braxenthaler a câştigat şi el trei titluri în cursele de schi alpin iar, per ansamblu, Germania s-a întors acasă cu nu mai puţin de 12 titluri paralimpice.

Pentru prima oară în istoria Jocurilor Paralimpice de iarnă, România a avut o reprezentantă la această competiţie, Laura Văleanu, o tânără de 20 de ani, studentă la medicină la München, care a participat la schi alpin, în probele de slalom şi slalom uriaş. În 2006, Laura Văleanu a suferit un accident de motocicletă, iar medicii au fost nevoiţi să îi amputeze piciorul drept de la nivelul gambei. Schiul era viaţa ei, se afla pe pârtie de la grădiniţă, aşa că nu a renunţat. La două luni de la tragedie, fata din Sibiu era din nou pe pârtie, folosind proteze speciale. A învăţat să îşi ţină echilibrul ca un copil mic, a învăţat să meargă din nou, a învăţat să schieze din nou. Acum a ajuns la Vancouver, s-a clasat pe locul 14, dar e departe de a-şi fi spus ultimul cuvânt în sport.   

Bogdan Costea
Bogdan Costeahttp://bogdan-costea
Bogdan Costea, sef departament Sport
Cele mai citite

Dănuț Coman, prezentat oficial la FC Argeș! Primele declarații ale noului președinte

Fostul portar Dănuţ Coman a declarat, marţi, în conferinţa de presă în care a fost prezentat oficial în funcţia de preşedinte al echipei de...

Avertizare meteo pentru Pakistan. Temperaturile au atins 53 de grade Celsius

Autoritățile pakistaneze au emis luni o avertizare serioasă pentru femeile însărcinate și persoanele în vârstă, din cauza valului de căldură extremă care afectează țara....

GALERIE FOTO. Paige Spiranac și-a prezentat iubitul bancher

Fosta jucătoare de golf Paige Spiranac, cea mai cunoscută femeie influencer din acest sport, și-a prezentat, în sfârșit, noua cucerire, cu ocazia unui eveniment...
Ultima oră
Pe aceeași temă