In urma unei verificari a 296 de comercianti de bijuterii din metale si pietre pretioase, comisarii Protectiei Consumatorilor au descoperit abateri la 154 dintre acestia. S-a constatat ca operatorii economici vindeau bijuterii marcate gresit sau nemarcate, nu detineau autorizatie de functionare, dotarea tehnica era necorespunzatoare, balantele aveau termenul de verificare metrologica depasit. Consumatorii sunt sfatuiti sa nu achizitioneze bunuri din metale pretioase sau pietre pretioase de la persoane neautorizate sau vanzatori ambulanti, sa ceara informatii despre caracteristicile exacte ale pietrei continute de bijuterie, sa se asigure ca produsul cumparat este insotit de un certificat de garantie si, mai ales, sa verifice daca obiectele din metale pretioase sunt marcate (marcarea este obligatorie).
Bijuteriile trebuie sa aiba aplicata marca de titlu (pentru aur – 375, 500, 585, 750, 833, 900, 916; pentru aur fin – 999; pentru argint – 750, 800, 875, 916, 925; pentru argint fin – 999; pentru platina – 950; pentru paladiu – 950). Bijuteriile trebuie sa aiba inscriptionata marca de garantie proprie (pentru aur – intr-o elipsa, pentru argint – intr-un dreptunghi, pentru platina si celelalte metale platinice – intr-un romb). In plus, ANPC poate aplica o marca de certificare in cazul in care operatorul economic nu este autorizat sau nu doreste sa-si aplice marca de garantie proprie. Pentru orice nelamurire sau suspiciune legata de obiectul achizitionat, cumparatorii se pot adresa institutiilor specializate, iar produsul va fi analizat de catre specialistii ANPC.