0.2 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăSe pregătea un atac cibernetic asupra spitalelor Covid. Ce instituții sunt deja...

Se pregătea un atac cibernetic asupra spitalelor Covid. Ce instituții sunt deja afectate

Gruparea de infractori cibernetici a reușit deja atacuri împotriva unor instituții din România, înainte să acționeze polițiștii și procurorii.

Printre victimele acestei grupări s-ar fi numărat site-uri ale Ministerului de Finanțe, ale Curții de Conturi și ale unor Consilii Județene. De exemplu, pe Facebook, este postat un print-screen din care rezultă că gruparea Pentaguard ar fi alterat site-ul Consiliului Județean Cluj.

„La diferite intervale de timp şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, cu intenţia de a accesa ilegal şi a compromite prin introducerea neautorizată de date informatice şi modificarea fără drept a conţinutului platformelor ţintă, prin aceeaşi modalitate de operare, inculpaţii au exercitat mai multe atacuri informatice de tip „Sql Injection” şi „Defacement” asupra altor site-uri web aparţinând unor persoane juridice publice şi private din România, fiind afectate atât disponibilitatea cât şi integritatea conţinutului datelor stocate în cadrul respectivelor infrastructuri informatice. Mai mult, din informaţiile obţinute până în prezent a reieşit faptul că aceştia intenţionau să lanseze inclusiv atacuri informatice de tip „ransomware”, în perioada imediat următoare, asupra unor instituţii de sănătate publică din România, în general spitale, folosind o inginerie socială prin trimiterea unei aplicaţii maliţioase executabile, din familiile „Locky” sau „BadRabbit” (virus informatic), mascate într-un e-mail şi sub forma unui fişier ce aparent ar veni din partea altor instituţii guvernamentale, referitor la ameninţarea COVID19”, subliniază procurorii DIICOT.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă

1 COMENTARIU