Intr-o legenda din Basarabia se spune ca, in prima zi a lui Martie, frumoasa Primavara a iesit la marginea padurii si a vazut cum, intr-o poiana, intr-o tufa de porumbari, de sub omat rasare un ghiocel. Ea a hotarat sa-l ajute si a inceput a da la o parte omatul si a rupe crengile spinoase. Vazand aceasta, Iarna s-a maniat si a chemat vantul si gerul sa nimiceasca floarea. Ghiocelul a inghetat indata. Primavara a acoperit ghiocelul cu mainile ei, dar s-a ranit la un deget, din pricina maracinilor. Din deget s-a prelins un strop de sange fierbinte, care, cazand peste floare, a facut-o sa reinvie. In acest chip, Primavara a invins Iarna, iar culorile Martisorului simbolizeaza rosul sangelui ei pe albul zapezii. Intr-o alta legenda, de dincoace de Prut, se povesteste ca odata Soarele a coborat pe Pamant in chip de preafrumoasa fata. Insa un zmeu a furat-o si a inchis-o in palatul lui.
Atunci pasarile au incetat sa mai cante, copiii au uitat de joaca si de veselie, si lumea intreaga a cazut in tristete. Vazand ce se intampla fara Soare, un tanar viteaz a pornit spre palatul zmeului sa elibereze preafrumoasa fata. A cautat palatul un an incheiat, iar cand l-a gasit, l-a chemat pe zmeu la lupta dreapta. Tanarul l-a invins pe acesta si a eliberat fata. Ea s-a inaltat inapoi pe Cer si din nou a luminat tot Pamantul. A venit primavara, pamantenii si-au recapatat veselia, dar viteazul tanar zacea in palatul zmeului dupa luptele grele pe care le dusese. Sangele cald i s-a scurs pe zapada, pana ce l-a lasat pe viteaz fara suflare. Pe unde s-a topit zapada, au rasarit ghiocei – crainici ai Primaverii. Se spune ca, de atunci, lumea cinsteste amintirea tanarului cel viteaz legand cu o ata doua flori: una alba, alta rosie. Rosul simbolizeaza sangele voinicului din zapada, iar albul este al ghiocelului, floarea dintai a Primaverii.
Amandoua legendele incearca sa explice, prin prezenta ghiocelului, de ce obiceiul Martisorului se tine la inceputul Primaverii. Al doilea mit a pastrat, printr-o minune, amintirea unor vremuri stravechi, cand oamenii acestor meleaguri se inchinau la cei doi imparati ai Cerului: Soarele, o preafrumoasa zana, si Luna, cea cu chip de voinic. Rosul era simbolul Soarelui, cum apare la rasarit si la amurg, iar albul simboliza alboarea Lunii. In acest sens, cele doua culori erau considerate sacre, asa cum se intelege si de la talismanele asemanatoare cu martisorul, descoperite de arheologi la Schela Cladovei, judetul Mehedinti, datand de aproximativ opt milenii. Talismanele reprezinta niste pietricele vopsite in alb si rosu, ce erau purtate la gat. In teritoriul nord-dunarean al culturii Gumelnita s-a descoperit o constructie rectangulara de cult, ce are peretii ornamentati in interior cu motive pictate cu alb si rosu.
Pe vremea geto-dacilor, cele doua culori ramasesera tot sacre, albul fiind al zeului Zalmoxis, iar rosul al surorii sale gemene. Ca aceste culori tineau de domeniul magic o dovedeste un mormant principal al unui tumul, descoperit la Fantanele, judetul Teleorman, unde se aflau osemintele unui tanar get, sol la cer. Baza mormantului a fost lipita cu lut, iar in centrul lui o suprafata patrulatera a fost pictata cu alb si rosu. Tot acolo sunt figurate patru triunghiuri isoscele si dreptunghice, ce-si unesc varfurile intr-un patrat; doua dintre triunghiurile cu varfurile opuse sunt pictate in alb, iar celelalte in rosu. De altfel, insasi denumirea Martisorului vine tot din vechime, anume din MARTINUS, lexem inscris pe un vas dacic, care se traduce prin "bun; frumos; favorabil" (cf. rom. martie; martan "pisoi"; Martin – sarbatoare populara – 1-3 februarie – tinuta pentru protectia impotriva lupilor"; merdenea).
Primul carturar roman care a scris despre Martisor a fost Iordache Golescu, in "Condica limbii romane", lucrare ramasa in manuscris, la Academia Romana. si in zilele noastre, Martisorul este purtat pentru noroc in decursul anului, iar cei ce-l poarta cred ca vor fi sanatosi si curati ca argintul. Talismanul, legat de un snur din fire rosii si albe, se pune in zorii zilei de 1 Martie, inainte de rasaritul Soarelui. Unii copii poarta Martisorul 12 zile de gat, iar dupa aceea il lasa pe crengutele unui pom tanar; si daca pomisorului ii merge bine peste an, inseamna ca si copilului ii va merge bine in viata. Altii il pastreaza pana ce vad primul arbust inflorit, de obicei porumbar sau paducel, si il pun pe pomisor, sperand sa fie albi ca florile acestuia.
In unele zone, Martisorul se poarta pana cand incepe cucul a canta sau pana ce vin berzele. Nu doar parintii le pun Martisoare copiilor, ci si alti romani si le daruiesc unul altuia. Astazi le poarta indeosebi femeile si fetele si, doar in unele sate mai izolate le poarta si barbatii si baietii. Rareori se mai fac din bani de aur sau de argint, ca pe vremuri, si nu mai e purtat toata luna, ci numai cateva zile, la inceputul lui Martie. Pe la sfarsitul acestei luni, femeile si fetele iau snurul Martisorului si il pun pe trandafiri, iar moneda sau medalionul le dau pe vin, paine alba si cas, crezand ca aceea care le-a purtat va avea fata alba cum e casul si rumena ca trandafirul si vinul.
